23 de metri, 600 de globuri și 30.000 de luminițe – aceasta e rețeta succesului. Aceste decoruri care împodobesc bradul de Crăciun din Brașov a pus acest oraș pe harta europeană a Crăciunului.
Braşovul a fost inclus în topul oraşelor europene cu cei mai frumoşi brazi de Crăciun din 2021, alături de Strasbourg (Franţa), Budapesta (Ungaria) şi Viena (Austria), conform site-ului European Best Destinations. Bradul a fost împodobit în Piaţa Sfatului din Braşov, unde în fiecare an se organizează târgul de Cărciun.
„Conceptul sărbătorilor de iarnă din acest an este de a aduce magia Crăciunului în cartiere, atât pentru a ne asigura că respectăm condiţiile de siguranţă din punct de vedere epidemiologic, cât şi pentru a ne bucura unii de alţii, de comuniune şi de comunitate. Braşovenii şi turiştii vor putea, între 29 noiembrie şi 9 ianuarie, achiziţiona cadouri, produse specifice sărbătorilor de Crăciun, produse meşteşugăreşti sau produse tradiţionale de la căsuţele amplasate în Piaţa Sfatului, precum şi în alte pieţe reprezentative pentru oraş“, au anunţat săptămâna trecută reprezentanţii Primăriei Braşov.
Întreg Brașovul s-a împodobit pentru Crăciun
Întreaga zonă a centrului istoric şi Poiana Braşov sunt împodobite cu aproape 400 de ornamente luminoase montate pe stâlpii de iluminat. Bradul din Piața Sfatului este înalt cât un bloc cu parter și șase etaje. A fost împodobit cu 600 de globuri clasice inspirate de decorul brazilor de odinioară şi cu 30.000 de luminiţe Primăria Braşov a împodobit brazi de Crăciun şi în alte cartiere. Pentru acești brazi, municipalitatea a pus la bătaie luminițe în culori calde şi 1.000 de globuri verzi, argintii şi aurii.
Târgul de Crăciun din Braşov este deschis în perioada 29 noiembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, în Piaţa Sfatului. Aici, accesul este permis fără a prezenta dovada vaccinării.
Târgurile de Crăciun din Sibiu, Bucureşti şi Cluj, organizate de către autorităţile locale, permit accesul doar al persoanelor care prezintă certificatul verde. Capitala nu a fost împodobită cu luminițe, primarul general Nicușor Dan motivând prin lipsa banilor. Dar nici nu a vrut să folosească ornamentele de anul trecut.
Cluj-Napoca, al doilea oraș din România lăudat de europeni
Și Clujul a fost inclus în topul celor mai frumoase destinaţii de iarnă din Europa. „Crăciunul este o perioadă atât de magică a anului. De ce să nu-l petreci chiar în inima legendarei Transilvanii: Cluj-Napoca? Urmează să descoperiţi un oraş care combină farmecul medieval al clădirilor vechi, pieţelor pavate cu piatră şi străduţele înguste cu efervescenţa unui centru academic, economic şi de afaceri modern.
Vechi şi nou, linişte şi dinamism – se reunesc armonios în Cluj-Napoca, astfel încât toţi cei care îl vizitează în cele din urmă se îndrăgostesc de oraş”, se arată pe site-ul European Best Destinations.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook