Relația dintre Oana Zăvoranu și fiica lui Petre Roman n-a fost niciodată una strânsă, însă de această dată se pare că s-a ajuns la un război aproape nuclear între cele două. Un story postat de Zavo zilele trecute a reușit să încingă spiritele între cele două, Oana Roman ripostând dur în momentul în care “Querida” i-a criticat fiica pentru că s-a apucat de vloguri. Mama nu a mai răbdat și a cerut un avocat.
“Dragilor, azi o excepție cu acordul adminilor. Vă rog, am nevoie de un sfat juridic beton pentru a face plângere și orice altă cale legală există pentru a trage la răspundere o persoană care a furat poza cu copilul meu, fără acordul meu, și a denigrat acest copil public pe rețelele sociale. Atâta timp cât atacurile au fost la adresa mea nu am reacționat pentru a intra în conflict cu un om cu grave probleme psihice, dar atacul la adresa copilului meu și al oricărui copil este de neacceptat pentru oricine.
Cred că nu există precedent în lume că cineva să atace public un copil minor. Vreau să știu dacă există cale legală de a atrage răspunderea penală cât și civilă pentru așa ceva. Am nevoie de un avocat bun și hotărât, care să mă ajute în acest demers. Vă mulțumesc. De azi dimineață nu mai sunt om și numai un părinte sau un om cu minim de umanitate poate înțelege ce înseamnă să-ți fie terfelit copilul”, a scris Oana Roman pe un un grup de pe Facebook. Desi a șters postarea la scurt timp, textul a ajuns totuși la Oana Zăvoranu, care a lansat din nou un atac.
“Ai auzit Peppa Pig ce zice lumea? Tupeistă infatuată, te-ai opărit toată și te-ai plâns, am auzit că ‘ți-am furat’ poza cu fi ta…nu ți-a furat nici p***a nimic că nu am ce să îți fur eu, că eșți săracă cu duhul că și caracter…de ce o expui dacă nu vrei să se știe de ea? ipocrită obosită ce eșți…mori să apari în orice și cu orice și ridici tu râtu la mine?… stai d***u în cocina ta că nu reprezinți NIMIC!
Vă expuneți copiii, nesimțitele d***u ce sunteți, faceți bani și cu ei poate fără voia lor, după care săriți că vreți să aibă copiii ‘privacy’…păi ei ar vrea dacă nu ar avea troglodite de mame că voi care să îi expună, că ei nu pot decide încă pentru ei…hai treci la coteț!”, a explodat Zăvoranca pe Instagram astăzi.
Scandal și cu Valentina Pelinel și Adelina Pestrițu
Oana Zăvoranu nu s-a oprit la fiica fostului premier cu atacurile și a plusat, astfel că pe contul ei de socializare au apărut astăzi și mesaje către Valentina Pelinel și Adelina Pestrițu.
“Borcea ce zice? Nu-ți mai dă nimic? Te-a lăsat pe uscat?”, a comentat diva la un concurs postat de Pelinel pe pagina ei de instagram. “Uitați-o mă și pe buza de iepure că și ea e INFLUENCEREA MY ASS…și face și ea giveaway cu nimic”, a atacat-o dur “Querida” pe soția lui Borcea.
Nu a scapăt nici Adelina Pestrițu, care a fost acuzată de Oana că face bani de pe urma fetiței sale. “Și că tot vb de troglodite care își bagă copiii în barterele lor sau pt bani, să nu îl uitam pe Pinocchio cerșetor pestriț. Ce mizerii mai pui copilu’ să recomande cot la cot cu tine sărăcio ce ești? Hai că sunt curioasă. Bani nu poți cerși singură? Trebuie să expui și copilul?”, este doar o parte din mesajul pe care Zvo i l-a transmis Adelinei Pestrițu.
Deși a fost amenințată de unele vedete cu procese pentru insultele aduse, Oana Zăvoranu a spus că nu-i pasă.
Studiu. Uleiul din ficat de cod ar putea preveni îmbolnăvirea de COVID-19
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook