Simona Ionescu / Redactor Șef

Avion încărcat cu cocaină, prăbușit din cauza greutății

Avion încărcat cu cocaină, prăbușit din cauza greutății
Accidentul aviatic a fost cauzat de lăcomia traficanților de droguri, după cum au anunțat autoritățile australiene.

Un aparat de zbor de mici dimensiuni, Cessna, s-a prăbușit la scurt timp după ce a decolat de pe un aeroport din Papua Noua Guinee. Era încărcat cu peste 500 de kilograme de cocaină, după cum au declarat presei polițiștii din Australia, țară care a devenit piață de desfacere pentru cel mai scump drog, cocaina.

De asemenea, autoritățile australiene au mai anunțat că i-au avut sub supraveghere timp de doi ani pe traficanții de droguri. Atât timp cât s-a aflat în aer, avionul a zburat la o altitudine joasă, pentru a evita să fie detectat de radare. Aparatul de zbor a plecat spre Australia de pe un aerodrom aflat la nord de Port Moresby, capitala statului Papua Noua Guinee.

„Lăcomia a jucat un rol important în acest caz. Nu excludem ca încărcătura foarte mare să fi fost cauza pentru care avionul s-a prăbușit”, au spus polițiștii. Aparatul de zbor a fost găsit la mică distanță de aeroport, dar în interior nu se afla nicio persoană. Drogurile se aflau împachetate în 28 de saci. De asemenea, au mai fost găsiți și bani, în moneda australiană, dar suma nu a fost făcută publică. Și stupefiantele, și banii au fost confiscați de polițiștii din Papua și Australia.

Pilotul avionului s-a predat la poliția din Papua și a fost arestat sub acuzația de imigrare ilegală. Ulterior, cinci membri ai cartelului au fost arestați pe teritoriul Australiei, chiar înainte ca avionul să plece spre Papua, pentru a recupera încărcătura. Ei au legături cu mafia italiană și riscă închisoarea pe viață.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre