Simona Ionescu / Redactor Șef

Scandal amoros. Șeicului din Dubai înșelat de soție cu garda de corp. Amanții au fugit la Londra

Scandal amoros. Șeicului din Dubai înșelat de soție cu garda de corp. Amanții au fugit la Londra
Soția cu numărul 6 și cea mai tânără a șeicului din Dubai a câștigat în instanță, la Londra, dreptul de a locui în Marea Britanie, precum și custodia celor doi copii pe care-i are împreună cu șeicul din Dubai. S-a ajuns aici și din cauză că Prințesa Haya, soția domnitorului din Dubai, a avut o relație de doi ani cu bodyguardul britanic Russell Flowers.

Povestea amoroasă este picantă și a fost intens comentată în cele două țări, Dubai și Marea Britanie. Ea a fost devoalată în timpul procesului pe care Prințesa Haya l-a deschis la Londra împotriva soțului său, cu care se judeca pentru custodia copiilor.

Haya a devenit soția șeicului în 2004, dar, în 2018 a fugit la Londra, luându-și cei doi copii, de 8 și 12 ani. Ea a lansat o procedură inedită împotriva soțului, de care, potrivit ei, a divorțat la începutul lui 2019. Ea a cerut să beneficieze de măsuri de protecție în Londra împotriva unui mariaj forțat care viza unul dintre copii.

Tentativa șeicului de a aduce copiii în Dubai, folosind amenințări și trimițând pe urmele soției niște indivizi ca să o răpească, a atras după sine procesul.

În fața instanței s-au adus mărturii și probe că Prințesa Haya, cea de-a șasea și cea mai tânără soție a miliardarului șeic Mohammed Al Maktoum (70 de ani), i-a oferit bodyguardului ei Russell Flowers cadouri extravagante și era singura gardă de corp care o însoțea oriunde mergea prințesa. Ea a fost acuzată că, deși măritată și matură la 46 de ani, a sedus un bărbat însurat, în vârstă de 37 de ani.

S-a dovedit că prințesa le-a plătit unor colegi de-ai iubitului său, toți din garda de corp britanică pe care i-o adusese șeicul, suma de 1,2 milioane de lire sterline pentru a păstra secretă relația ei de amor cu Russel. În timpul celor doi ani de relație, femeia i-a făcut cadourile de lux amantului, inclusiv un ceas de 12.000 de lire sterline și o pușcă de epocă de 50.000 de lire sterline, după cum susține Daily Mail Online.

Russell Flowers a refuzat orice dialog cu ziarștii cu privire la această poveste. Se spune că, prin contract, el nu poate vorbi despre timpul petrecut cu prințesa sau nimic despre evenimente, fapte sau întâmplări la care a asistat în timp ce lucra pentru casa regală din Dubai.

Soția bodyguardului prințesei, devastată de trădare

Când lucrurile despre relația sentimentală existentă între prințesă și bodyguard au ieșit la iveală, s-a încheiat căsătoria de patru ani a lui Russell Flowers. Soția lui a fost „devastată” de trădare și, pentru prima dată, prietenii ei au dezvăluit cum a aflat despre aventură.

Un prieten apropiat al soției sale a declarat pentru Daily MailOnline: „Soția lui Russell a crezut că a fost sedus de bani și cadouri. Ea, prințesa, i-a făcut o mulțime de cadouri scumpe și s-a asigurat că el este întotdeauna alături de ea. Din 2016 a însoțit-o în multe călătorii în străinătate. În călătoriile în străinătate, prințesa a insistat întotdeauna să aibă camere comunicante. Când era în Marea Britanie, ieșea cu el aproape în fiecare seară și uneori nu se întorceau acasă decât a doua zi dimineață. Mi s-a spus că lui Russell i s-a sucit capul și a trecut de la un soț iubitor la cineva pe care soția lui nu l-a recunoscut”, a declarat sursa apropiată familiei bodyguardului.

La un moment dat, soției lui Russell cineva i-a trimis fotografii mai intime cu soțul ei și prințesa pe care o păzea. Atunci a știut că soțul ei are o aventură. Nu a avut loc o ceartă prea mare, ci doar reproșuri. Dar câteva luni mai târziu, Russell i-a spus soției că nu o mai iubește, negând însă o relație cu prințesa Haya, fiica fostului rege al Iordanului. Nu a mai fost nimic de făcut pentru a salva căsnicia. Au divorțat în 2017, iar în 2018, Prințesa Haya a fugit din Dubai cu cei doi copii și a venit la Londra, unde se spune că a mai continuat relația cu Russell. Șeicul aflase deja de legătura amoroasă dintre cei doi.

Prințesa locuiește acum la o casă de 85 de milioane de lire sterline în Kensington, Londra, împreună cu copiii săi. Neagă multe din lucrurile spuse în timpul procesului și este în permanentă legătură cu avocata sa.

Fotot. Daily Mail

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre