Atât șoferii cât și conducătorii de mopede și motociclete trebuie să fie folosească luminile de zi sau faza scurtă. Codul Rutier a fost modificat.
Această obligație era și înainte, dar atunci se folosea doar pe autostrăzi, drumuri expre și drumuri europene. De acum încolo, este obligatorie indiferent de drumul pe care circulați. Această nouă regulă a fost reglementată prin Legea numărul 168 din 2023.
Actul normativ prevede că “în circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”. Șoferii vor trebui să utilizeze lumina nocturnă din momentul în care ies din parcare și până când ajung acasă și parchează mașina.
Amenzile sunt mari
Cine nu va respecta această lege, va primi amendă cuprinsă între 290-435 de lei. Legea este valabilă și pentru conducătorii de motociclete sau mopede. În cazul acestora însă, amenzile sunt și mai mari, putând ajunge la suma de 725 de lei.
Dacă pentru mașinile care se alimentează cu benzină și motorină nu este nici o problemă, e posibil ca greutăți să întâmpine persoanele care au mașini electrice. Aceștia se vor putea confrunta cu descărcarea mult mai repede a bateriei, ca urmare a consumului crescut de energie electrică.
Modificări și pentru șoferii care au permis emis în altă țară
Pe 12 august 2023 a intrat în vigoare și Ordonanța de Guvern 29/2003, publicată în Monitorul Oficial. Potrivit acesteia, șoferii care dețin permise de conducere emise în alte țări, care nu pot fi preschimbate în România nu vor mai urma cursurile unei școli de șoferi.
Aceștia se vor putea înscrie direct la probele de examinare teoretică și practică, întrucât se consideră că au experiență în conducerea unui vehicul. Singurul lucru pe care-l au de făcut este să dovedească că sunt apți din punct de vedere medical.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook