Ședință foto inedită, de Dragobete, în Brașov. Muzeul de Etnografie Brașov își prelungește programul de vizitare și îi invită pe brașoveni la o ședință foto inedită. Un fotograf profesionist va fi prezent la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr.15.

Ședință foto inedită, de Dragobete

Ședință foto în centrul orașului Brașov. Îndrăgostiții sunt poftiți să facă poze gratis, realizate de un profesionist.

Se va întâmpla de Dragobete, fiul Babei Dochia, care anunță renașterea naturii și înfiriparea noilor povești de dragoste.

Miercuri, 24 februarie 2021, îndrăgostiții au prilejul să se imortalizeze în studioul fotografic din muzeu. Studioul va fi amenajat după modelul atelierului vestitului fotograf Leopold Adler, care a trăit în Brașovul secolului al XIX-lea.

Ședința foto, programată în intervalul orar 12.00 – 18.30, reprezintă darul muzeului pentru cei care celebrează iubirea.

Un fotograf profesionist se va îngriji, asemeni înaintașilor săi, de reușita momentului.

Protagoniștii vor intra în posesia imaginilor în timp real, prin intermediul e-mail-ului sau a WhatsApp-ului.

Dragobete. Poze gratis pentru tot restul vieții

Fotografia de cuplu reprezenta și în trecut cel mai frumos mod de a-ți face cunoscute sentimentele.

Adevarate opere de artă, acestea au fost păstrate timp de generații în casele brașovenilor, iar multe au ajuns în posesia colecționarilor sau a muzeelor.

Îndrăgostiții care vor veni la ședința foto îmbrăcați în costume de epocă sau tradiționale, naționale vor putea vizita muzeul în regim de gratuitate.

Brașovenii sunt invitați, cu această ocazie, să viziteze și expoziția „Luxul necesar.

Accesorii și podoabe de mireasă”, pe care o pot vedea și ca o sursă de inspirație pentru un eveniment unic în viața lor.


Actorul Horațiu Mălăele: ”M-am născut sașiu, bâlbâit”. Poze de colecție

Poze unice cu Prințesa Diana, în costum de baie pe un iaht. Nu divorțase de Prințul Charles

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp