Simona Ionescu / Redactor Șef

Sibiu, capitala olarilor. Când va avea loc cel mai mare târg al lor

Sibiu, capitala olarilor. Când va avea loc cel mai mare târg al lor
Primul oraș care a fost capitală Culturală Europeană în România devine capitala ceramiștilor. Meşteri din toată ţara sunt aşteptaţi în zilele de 5 şi 6 septembrie la Târgul Olarilor, eveniment programat să aibă loc în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului Sibiu.

„Ediţia cu numărul 54 a evenimentului include expoziţie cu vânzare, demonstraţii la roata olarului şi ateliere de modelaj şi pictură ceramică”, se precizează într-un comunicat transmis de organizatori.

Pentru siguranţa olarilor şi a vizitatorilor, perimetrul de desfăşurare a târgului este delimitat cu garduri de protecţie, iar mesele olarilor vor fi amplasate la distanţa prevăzută de lege.


Biohazard, Iarbă de august, expoziție haiku la Timișoara

Nașa avocată i-a dus pe Brigitte și Pastramă în Deltă. Proțap la Salcia Liniștită


De asemenea, pentru a evita aglomeraţia, accesul publicului se va face pe intrări marcate, iar vizitarea târgului și a standurilor va urma un circuit prestabilit de organizatori. La punctul de intrare în târg, olarilor şi vizitatorilor li se va măsura temperatura cu termometre non-contact şi nu se va permite accesul persoanelor simptomatice care prezintă tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată. Va fi interzis și accesul persoanelor care au temperatura mai mare de 37,3 grade C.

Prin participare, olarii şi vizitatorii îşi asumă responsabilitatea că vor urma îndrumările organizatorilor. Sunt obligatorii purtarea măştii, distanţarea socială şi dezinfectarea mâinilor în spaţiile special amenajate.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre