Artista a dat totul din casă și a povestit unde a greșit în poveștile de iubire pe care le-a trăit până acum.
A suferit enorm după ce s-a despărțit de Keo, primul bărbat pe care l-a iubit, însă acum Andreea Bălan a înțeles că vina s-a împărțit la doi. E foarte adevărat că ea a fost înșelată, dar are curajul să recunoască că în acel moment ea nu se mai implica emoțional, iar bărbatul a căutat înțelegere în altă parte.
„Am plecat amândoi”
„Relația a fost foarte frumoasă. A fost o relație care m-a echilibrat și aveam nevoie de acel echilibru pe partea emoțională, ca să pot să mă dezvolt în continuare profesional. Pentru că toată atenția mea era pe carieră. Doar că, la un moment dat, eu am crescut, în 8 ani crești mult, m-am dezvoltat ca femeie, și nu mai eram pe aceeași lungime de undă. Și atunci ne-am despărțit. Cine a plecat? Am plecat amândoi! Nu, eu nu mai eram acolo, nu mai eram prezentă, și el a căutat în altă parte.
„Și nu a fost să fie, nu aveam cum să rămânem împreună. Eu am avut drumul meu”
Da, eu nu mai eram prezentă, nici emoțional, nici… nimic. Nu mă blamez. Fiecare etapă și fiecare comportament de-al meu, din trecut, indiferent că e vorba de persoana respectivă sau de altă persoană, așa am simțit să fac la vremea respectivă și îmi asum responsabilitatea.
Și a fost o decizie foarte bună, pentru că, iată, mai departe eu am evoluat, am mers înainte și mi-a mers foarte bine. A fost foarte bine așa. Și nu a fost să fie, nu aveam cum să rămânem împreună. Eu am avut drumul meu”, a spus Andreea Bălan.
„Sunt foarte fericită că am două fetițe, că le-am făcut cu el”
Deși divorțul de George Burcea nu a fost loc unul plăcut pentru artistă, mai are o urmă de regret, dar spune că e bucuroasă că a făcut două fetițe cu artistul. „Am făcut doi copii extraordinari, sunt foarte mulțumită, fericită și împăcată cu decizia asta de a fi separată și de a crește fetițele așa. (…)
Sunt foarte fericită că am două fetițe, că le-am făcut cu el, că așa s-a întâmplat, nu regret absolut nimic. Chiar dacă suntem separați și mai avem niște chestii logistice de rezolvat, sunt foarte fericită și foarte împăcată cu deciziile astea”, s-a destăinuit Andreea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook