Simona Ionescu / Redactor Șef

Beyonce, cea mai premiată artistă de la  premiile Grammy

Beyonce, cea mai premiată artistă de la  premiile Grammy
Duminică noaptea, Beyonce a doborât recordul regretatului dirijor de muzică clasică Georg Solti, devenind cel mai premiat artist din istoria galei.

Duminică, 5 februarie, a avut loc a 65-a ediție a galei Grammy Awards, la Los Angeles. Beyonce și Harry Styles (premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului) au fost vedetele serii, în timp ce Bonnie Raitt a câştigat premiul Grammy la categoria „cântecul anului” cu „Just Like That”, iar Samara Joy a fost desemnată „cel mai bun artist debutant”.

Noaptea trecută Beyonce a devenit cel mai premiat artist din istoria galei Grammy Awards. Ea și-a adjudecat 4 premii. Acest lucru a ridicat bilanţul premiilor obţinute de-a lungul carierei sale la 32, informează agenţiile de presă AFP şi Reuters. Amintim că la sfârşitul anului trecut Beyonce a egalat recordul deţinut până atunci de soţul ei, rapperul Jay-Z, artistul cu cele mai multe nominalizări din istoria premiilor Grammy, și anume 88.

Cântăreaţa americană, care a primit nouă nominalizări la ediţia din acest an a premiilor Grammy, s-a impus la patru categorii: „cel mai bun album dance/electronic” („Renaissance”), „cea mai bună înregistrare dance/electro” („Break my soul”), „cea mai bună interpretare tradiţională R&B” („Plastic off the sofa”) şi „cel mai bun cântec R&B” („Cuff It”), scrie Agerpres.

„Încerc să nu devin prea emoţionată. Încerc doar să mă bucur de această seară. Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă protejează. Îţi mulţumesc, Dumnezeu!”, a declarat artista americană. De asemenea, cântăreaţa pop le-a mulţumit membrilor familiei sale şi a transmis un mesaj comunităţii LGBTQ: „Vă mulţumesc pentru dragostea voastră şi pentru faptul că aţi reinventat acest gen muzical”.

Cel mai râvnit premiu a ajuns la un bărbat

Premiul Grammy pentru „albumul anului” este cel mai râvnit trofeu din palmaresul anual al acestei gale. Cântăreţul britanic Harry Styles a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului, pentru compilația intitulată „Harry’s House”, potrivit AFP. La categoria „albumul anului” au concurat în acest an materialele discografice „Voyage” (ABBA), „30” (Adele), „Un Verano Sin Ti” (Bad Bunny), „Renaissance” (Beyoncé), „Good Morning Gorgeous (Deluxe)” (Mary J. Blige),

„In These Silent Days” (Brandi Carlile), „Music Of The Spheres” (Coldplay), „Mr. Morale & The Big Steppers” (Kendrick Lamar), „Special” (Lizzo), „Harry’s House” (Harry Styles). „Harry’s House” este cel de-al treilea album de studio din discografia cântăreţului Harry Styles, fost membru al grupului One Direction.

Cum sună cântecul anului

Cântăreaţa americană Bonnie Raitt a câştigat premiul Grammy la categoria „cântecul anului” cu single-ul „Just Like That”, potrivit AFP.

La categoria „cântecul anului” au fost nominalizate single-urile „ABCDEFU” (Gayle), „About Damn Time„ (Lizzo), „All Too Well” (Taylor Swift), „As It Was” (Harry Styles), „Bad Habit” (Steve Lacy), „Break My Soul” (Beyonce), „Easy On Me” (Adele), „God Did” (DJ Khaled Featuring Rick Ross, Lil Wayne, Jay-Z, John Legend & Fridayy), „The Heart Part 5” (Kendrick Lamar), „Just Like That” (Bonnie Raitt).

Cântăreaţa de jazz Samara Joy a fost desemnată învingătoare la categoria „cel mai bun artist debutant” la cea de-a 65-a gală de decernare a premiilor Grammy. Criticii muzicali o compară deja cu Ella Fitzgerald, Billie Holiday, Sarah Vaughan şi Nina Simone.

Lista completă a câștigătorilor de la premiile Grammy 2023

GENERAL

Albumul anului: „Harry’s House” – Harry Styles

Înregistrarea anului: „About Damn Time” – Lizzo

Cântecul anului: „Just Like That” – Bonnie Raitt

Cel mai bun artist debutant: Samara Joy

POP

Cea mai bună interpretare pop duo/grup: „Unholy” – Sam Smith & Kim Petras

Cel mai bun album pop vocal: „Harry’s House” – Harry Styles

Cea mai bună interpretare pop solo: „Easy on Me” – Adele

DANCE/ELECTRONIC

Cea mai bună înregistrare dance: „Break My Soul” – Beyonce

Cel mai bun album Dance/Electronic: „Renaissance” – Beyonce

ROCK

Cel mai bun cântec rock: „Broken Horses” – Brandi Carlile

Cea mai bună interpretare rock: „Broken Horses” – Brandi Carlile

Cea mai bună interpretare metal: „Degradation Rules” – Ozzy Osbourne Featuring Tony Iommi

Cel mai bun album rock: „Patient Number 9” – Ozzy Osbourne

ALTERNATIV

Cea mai bună interpretare alternativ: „Chaise Longue” – Wt Leg

Cel mai bun album alternativ: „Wet Leg” – Wet Leg

R&B

Cea mai bună interpretare R&B tradiţională: „Plastic Off the Sofa” – Beyonce

Cea mai bună interpretare R&B: „Hrs & Hrs” – Muni Long

Cel mai bun cântec R&B: „Cuff It” – Beyonce

Cel mai bun album R&B: „Black Radio III” – Robert Glasper

RAP

Cel mai bun album rap: „Mr. Morale & The Big Steppers” – Kendrick Lamar

Cea mai bună interpretare rap: „The Heart Part 5” – Kendrick Lamar

Cel mai bun cântec rap: „The Heart Part 5” – Kendrick Lamar

Cea mai bună interpretare de rap melodic: „Wait For U” – Future Ft. Drake & Tems COUNTRY

Cea mai bună interpretare country solo: „Live Forever” – Willie Nelson

Cea mai bună interpretare a unui duo/grup country: „Never Wanted To Be That Girl” – Carly Pearce & Ashley McBryde

Cel mai bun cântec country: „Til You Can’t” – Cody Johnson

Cel mai bun album country: „A Beautiful Time” – Willie Nelson.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre