FEST – FDR 2021 – SEMINȚE intră pe ultima sută de metri. O nouă zi de festival. Vineri, 3 septembrie, de la ora 11, în foaierul Sălii 2 din Parcul Civic, proiectul Teatru – lectură în Parcul Civic din cadrul CND 2021 a continuat cu spectacolul-lectură Copiii nopții de Radu Andrei, în interpretarea actorilor Matei Chioariu, Victor Manovici, Roberta Popa, Iuliana Crăescu, Bogdan Spiridon și Andrei Chifu, coordonați de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.
Teatru-lectură în Parcul Civic este un proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Participarea este liberă, iar evenimentul va fi transmis în live-streaming.
FEST – FDR 2021 – SEMINȚE intră pe ultima sută de metri
Primul spectacol FEST-FDR al zilei este programat de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național unde Teatrul „George Ciprian” din Buzău prezintă spectacolul Despre iubire sau așa ceva… de Cosmin Pană, în regia lui Vlad Trifaș, o poveste plasată într-o lume „aflată la granița dintre real și imaginar, dintre posibil și probabil”, în care personajele caută și găsesc iubirea în cele mai neașteptate feluri, în cele mai neașteptate locuri, în cele mai neașteptate situații.
Trilogia minelor
În aceeași zi, are loc primul episod al unei aventuri teatrale deosebite, propuse de Teatrul Dramaturgilor Români (București): Trilogia minelor de Csaba Székely, în regia lui Horia Suru, „o incursiune cu tente horror-comice în lumea rurală transilvăneană”. Trilogia minelor începe cu episodul Flori, programat vineri, 3 septembrie de la ora 21, în Sala 2 și va continua sâmbătă, 4 septembrie de la aceeași oră, în aceeași sală de spectacol cu episodul 2. Beznă, și duminică, 5 septembrie, cu episodul 3. Apă.
Cei cinci actori care joacă toate rolurile celor trei episoade, reușesc să construiască o lume care ne este foarte aproape, pe care o intuim, dar pe care prea puțini o cunosc în resorturile ei profunde. Spectacolele pot fi văzute atât independent, ca istorii de sine stătătoare, cât și în ansamblul lor, în cadrul trilogiei.
Sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 19, seria de evenimente Teatru-lectură în Parcul Civic continuă cu lectura publică a piesei Noul profet de Radu Popescu, în citirea actorilor Romeo Ioan și Alecu Reus, coordonați de regizorul Sabin Popescu. Participarea și intervențiile în discuțiile care vor urma sunt libere, iar evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de YouTube a Teatrului Național.
Marcel Iureș vine la Timișoara
Tot sâmbătă, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, FEST-FDR vă invită la Rosto, o întâlnire cu lumea schițelor lui Caragiale, privită prin lupa critică și ludică a regizorului Alexandru Dabija, o producție Teatrul ACT (București). Spectacolul Rosto reprezintă, totodată, o nouă întâlnire cu actorul Marcel Iureș, acestuia alăturându-i-se Ionuț Toader și Dan Rădulescu.
Penultima zi a festivalului se încheie cu episodul 2. Beznă din Trilogia minelor de Csaba Székely, în regia lui Horia Suru, spectacol programat de la ora 21, la Sala 2. Reprezentația este urmată, de la ora 22,30, în foaierul Sălii 2, de cel de-al treilea dialog din cadrul Studio FEST-FDR, un bun prilej de a intra în dialog cu regizorul și actorii care alcătuiesc distribuția acestui triptic teatral inedit și cât se poate de provocator.
Ce aduce ultima zi de festival
Duminică, 5 septembrie. Ultima zi de FEST-FDR debutează la ora 10, în Parcul Civic, în foaierul Sălii 2, cu cea de-a patra și ultima lectură publică din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic, intitulată Medeea: Furie Actorii Alina Ilea, Cătălin Ursu, Cristian Szekeres, Laura Avarvari și Ana-Maria Pandele Andone vor da voce piesei dramaturgului Radu Popescu, în coordonarea regizoarei Mihaelei Lichiardopol.
Participarea la eveniment este deschisă tuturor celor interesați să intre în contact cu piese care ajung la public în premieră absolută, în formule de lucru, ca rezultat al Atelierelor CND în care textele au fost prelucrate de echipele formate din regizor, actori și dramaturg. Atât lectura, cât și discuțiile care vor urma vor fi transmise în direct pe pagina de YouTube a Teatrului Național.
Tot duminică, 5 septembrie, de la ora 12, tot în foaierul Sălii 2, va avea loc dezbaterea Încotro 2021?, pe o temă care – prin perspectiva evoluției instituțiilor de spectacol – pune în discuție traseul unei societăți aflate într-un moment de bilanț. Dezbaterea se va axa pe necesitatea modificărilor legislative pentru instituțiile de spectacol publice și private, ca demers esențial pentru viitor. La eveniment va participa secretarul de stat în Ministerul Culturii, dl Demeter András István. Dezbaterea poate fi urmărită pe pagina de YouTube a Teatrului Național, în transmisiune directă.
Dostoievski pe scena Naționalului timișorean
Ultima zi de festival continuă cu spectacolul 2+2=5 , după Crimă și pedeapsă de Dostoievski, o producție a Teatrului Mic. Reprezentația programată de la ora 19, în Sala Mare, îl readuce în universul FEST-FDR pe Radu Iacoban, în triplă ipostază de autor al adaptării pentru scenă a romanului, regizor al spectacolului și actor.
În sfârșit, ultimul spectacol al FEST-FDR 2021 închide atât festivalul, cât și Trilogia minelor de Csaba Székely, în regia lui Horia Suru, cu ultimul episod, Apă, prezentat în Sala 2 de la ora 21.
FEST-FDR 2021 – SEMINȚE este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara și susținut de Primăria Municipiului și Casa de Cultură a Municipiului, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș. Echipa de realizatori mulțumește publicului și partenerilor FEST-FDR2021 și îi așteaptă la FEST-FDR 2022. Rețete și vedete este partener media al Teatrului Național din Timișoara
Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național, www.tntimisoara.com. Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com sau la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, zilnic între orele 11 și 19.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook