Simona Ionescu / Redactor Șef

Învăţăm ARTfel la MNAR. Traseu cu zei și eroi

Învăţăm ARTfel la MNAR. Traseu cu zei și eroi
Mai multe trasee educative, special concepute pentru familii, sunt disponibile pe site-ul Muzeului Naţional de Artă al României. Primul, intitulat „Zei şi eroi”, face referire la lucrări cu teme mitologice din Galeria de Artă Europeană.

Potrivit unui comunicat al MNAR, traseele, care continuă activităţile din programul „Învăţăm ARTfel”, disponibile pe site-ul www.mnar.arts.ro, la secţiunea „învaţă – trasee”, sunt realizate sub forma unui document ce poate fi descărcat gratuit pe telefonul mobil sau tipărit înainte de vizita la muzeu.

„Vizitatorii au ocazia de a redescoperi muzeul şi de a afla informaţii interesante despre tema propusă, dar şi despre lucrările incluse în traseu. De asemenea, copiii se vor bucura şi de activităţile special gândite pentru ei: desenat, joc de roluri, vânătoare de indicii şi alte surprize. În fiecare zi de sâmbătă, un nou traseu va fi adăugat pe site şi pe pagina de Facebook a MNAR”, precizează oficialii MNAR.

Zei și eroi

Primul traseu, intitulat „Zei şi eroi”, este disponibil online şi conţine patru opriri la lucrări cu teme mitologice din Galeria de Artă Europeană: Hercule, Venus, Apolo și Tezeu.  „Educaţia muzeală este o componentă importantă a activităţii Muzeului Naţional de Artă al României. Programele educative şi vizitele ghidate clasice pe care le organizăm, în mod normal, presupun un număr mai mare de participanţi.


Florian Pittiș, rebelul din comunism. La 13 ani, s-a îndrăgostit de rock

Ai Covid? Poți să-ți infectezi câinele sau pisica!


Ne-am adaptat contextului actual, am introdus ca noutate trasee tematice, menite să suplinească măcar parţial aceste activităţi şi să le ofere vizitatorilor, independent, timp de calitate în familie. Muzeul este viu, este al comunităţii şi merită să fie redescoperit”, arată Cristina Verona Tobi, manager interimar MNAR.

În săptămânile următoare, alte galerii şi alte teme le vor oferi celor dornici un nou prilej să revină la muzeu şi să îl redescopere dintr-o nouă perspectivă ARTfel. Pe perioada vacanţelor şcolare, copiii au acces gratuit la MNAR, iar preţul unui bilet pentru adulţi este de 15 lei pentru vizitarea unei galerii.

Sursa foto: MNAR / Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre