Simona Ionescu / Redactor Șef

Mark Twain International School aduce în cartierul Cosmopolis cel mai nou campus al său

Mark Twain International School aduce în cartierul Cosmopolis cel mai nou campus al său
Mark Twain International School, instituție de învățământ recunoscută la nivel global, va avea în cartierul Cosmopolis (județul Ilfov) unul dintre cele mai spațioase campusuri Mark Twain International School.

Suprafața totală a proiectulului va fi dublă față de cea anunțață inițial la semnarea parteneriatului.

Cartierul Cosmopolis va avea un campus MTI

Astfel, în loc de 4.000 mp de suprafață construită, vor fi 8.000 mp distribuiți pe 4 niveluri de clădiri ultramoderne, iar în loc 4.000 mp de spații exterioare, campusul prevede acum 8.000 mp pentru curte, terenuri de sport, zone de relaxare și joacă, grădină și locuri de parcare.

Ozan Tuncer, CEO al Cosmopolis

“Investiția cumulată de peste 10 milioane de euro în acest campus educațional este dovada interesului nostru comun față de educație, valori și performanță. Ne bucurăm să putem oferi copiilor celor peste 15.000 de rezidenți din cartierul Cosmopolis și locuitorilor din toate localitățile învecinate acces la servicii de educație premium chiar în proximitatea locuinței, începând din următorul an școlar. Mark Twain International School este deja un reper pentru succes și recunoaștere a excelenței, iar campusul din Cosmopolis va consolida zona de Nord a Capitalei ca hub educațional de top”, declară Ozan Tuncer, CEO al Cosmopolis.

În cele 9 luni de la anunțarea parteneriatului între Cosmopolis și Mark Twain International School, Opus Development – dezvoltatorul proiectului – a reușit să realizeze conceptul, proiectarea, studiul tehnic, să obțină autorizările și să realizeze deja primele faze de construcție.

Anca Macovei Vlăsceanu, Director fondator Mark Twain International School si CEO Mark Twain International Education România

“Este un capitol foarte important pentru Mark Twain International School, prin care aducem, alături de Morphosis Capital, partenerii noștri dinamici, viziunea și spiritul educației de succes în comunitatea vibrantă Cosmopolis și regiunea învecinată. Împlinirea acestei aspirații, de a dezvolta un campus școlar ultramodern pentru elevii din zonă, a fost posibilă numai prin colaborarea excelentă cu Opus Development, creatorii fenomenului rezidențial strălucit, Cosmopolis. Suntem nerăbdători să finalizăm construcția și să lansăm noul campus odată cu anul școlar 2025-2026, iar apoi vom continua să analizăm și să implementăm, alături de partenerii noștri de la Cosmopolis, modalități noi de colaborare pentru a sprijini comunitatea de elevi, profesori și părinți în Mark Twain International School Cosmopolis.

Astfel, vom introduce programe școlare performante, dotare de ultimă oră, proiecte educaționale comune, oferte de școlarizare suport, digitalizare, proiecte care utilizează inteligența artificială și altele”, declară Anca Macovei Vlăsceanu, Director fondator Mark Twain International School si CEO Mark Twain International Education România.

Contractul semnat între cele două părți este un angajament pe termen lung, ce prevede deschiderea unor unități de învățământ de nivel internațional. Campusul va include grădiniță, școală primară, gimnaziu și liceu, astfel încât să acopere toate ciclurile de educație.

Dr. Matthew D. Wilkens, Director general Mark Twain International School România

“Vom demara firesc cu clase de grădiniță și școală primară, urmând să dezvoltăm organic oferta pe tot parcursul ciclului preuniversitar – inclusiv gimnaziu și liceu”, menționează Dr. Matthew D. Wilkens, Director general Mark Twain International School România.

Campusul Mark Twain Cosmopolis va dispune de săli de clasă spațioase și luminoase, bibliotecă, centru media, laboratoare de științe, de limbi străine, de IT, pentru activități creative, studio de muzică, săli de arte vizuale și teatru, precum și săli de consiliere, conferințe și ședințe.

Clădirile campusului vor include sală de sport, vestiare, bucătării, cabinet medical, infirmerie, dar și dormitoare pentru preșcolari

“Vom pune accent pe amenajarea spațiilor verzi și locurilor de joacă pentru a le oferi elevilor o extensie primitoare și relaxantă în aer liber, unde se pot juca, dar și învăța, în natură, în afara claselor din clădirea școlii.

Dan Macovei Vlasceanu, Director fondator Mark Twain International School si CEO Mark Twain International Education România

Campusul va avea atât un teren multifuncțional interior, potrivit pentru practicarea sporturilor precum fotbal, baschet sau volei, dar și un teren multifuncțional generos, în aer liber, care va permite desfășurarea acestor sporturi și în mediul exterior. Conceptul prevede și o pistă de atletism, grădini și spații pentru activități de picnic,” spune Dan Macovei Vlasceanu, Director fondator Mark Twain International School si CEO Mark Twain International Education România.

Eficiența energetică este punct important luat în calcul în acest proiect. Toate clădirile campusului Mark Twain din Cosmopolis vor fi clădiri sustenabile, care vor utiliza panouri fotovoltaice.

Mark Twain International School este una dintre cele mai reputate instituții de învățământ privat din România și este prima școală la nivel național cu un curriculum dual, ce oferă programe educaționale naționale și internaționale, atât bilingve cât și integral în limba engleză. Instituția de învățământ care are în portofoliu peste 14 acreditări și peste 250 de olimpici la nivel județean și național, a fost desemnată în 2023 „The Most Progressive School of Romania” de către The Education View Center for Excellence USA. Peste 5.000 de studenți din România și alte 60 de țări au urmat cursurile Mark Twain International School.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre