Netflix a venit în sfârșit cu o reacție, după trei ani de așteptare a sezonului 2 al Squid Game – Jocul Calamarului. În timp ce unele vești sunt extraordinare, s-a aflat și ceva important, care îi va lăsa pe fani dezamăgiți.
Sezonul 1 al serialului „Squid Game” a avut un succes uriaș în întreaga lume, iar directorul executiv Netflix, Ted Sarandos, a anunțat în 2022 că a comandat un al doilea sezon. Ulterior, toată lumea s-a întrebat cum se va desfășura povestea din sezonul 2, ținând cont că serialul a fost gândit inițiat pentru un singur sezon.
După trei ani de tăcere, Netflix a dat vestea cea mare
Acum, după aproape trei ani de tăcere, Netflix a venit în sfârșit cu vestea cea mare, aceea că sezonul 2 urmează să aibă premiera anul acesta, pe data de 26 decembrie. Platforma de streaming a publicat și o descriere oficială a sezonului 2, împreună cu un teaser trailer.
„La trei ani de la câștigarea competiției, jucătorul 456 rămâne hotărât să găsească oamenii din spatele jocului și să pună capăt sportului vicios creat de aceștia. Folosind averea câștigată pentru a-și finanța căutarea, Gi-hun începe din cel mai evident loc: încearcă să caute bărbatul în costum care joacă ddakji în metrou”, notează aceasta.
„Când eforturile lui dau în sfârșit rezultate, calea către distrugerea organizației se dovedește a fi mai mortală decât și-a imaginat: pentru a pune capăt jocului, trebuie să reintre în competiție”, se încheie descrierea oficială.
Ce spune regizorul Squid Game
Hwang Dong-hyuk, regizorul Squid Game, a publicat și o scrisoare pe Netflix, prin care a anunțat oficial sezonul 2.
„Începe adevăratul joc. Au trecut aproape trei ani de când sezonul 1 al serialului a dezvăluit o reacție incredibilă pe tot globul și de când s-au întâmplat multe lucruri extraordinare. (…) Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă oferi din nou o experiență captivantă.
Sper să vă bucurați de ce urmează”, a fost o parte din mesajul regizorului sud-coreean, care a devenit grație Squid Game primul regizor din Asia premiat cu un Premiu Emmy pentru cea mai bună regie pentru un serial dramatic.
Serialul va avea și sezonul 3
Odată cu anunțul lansării sezonului 2, regizorul a dat și o veste majoră: Squid Game va avea și un al treilea sezon. În timp ce aceasta este o veste uriașă, fanii serialului vor fi totuși dezamăgiți, căci Dong-hyuk a anunțat că sezonul 3 va fi și ultimul, cel care va încheia definitiv fascinanta poveste.
„Sunt deosebit de bucuros să vă scriu aceste rânduri, prin care anunț data lansării sezonului 2 și vă aduc vești despre ultimul sezon, cel de-al 3-lea”, a spus regizorul Squid Game.
Squid Game, inspirat din problemele financiare ale regizorului
Serialul rămâne cel mai popular din istoria Netflix, cu 265,200 de milioane de vizionări unice și un număr total de 2,205 miliarde de ore de vizionare, numere ce au depășit „Wednesday”, serialul creat de Tim Burton.
Regizorul Hwang Dong-hyuk a dezvăluit că serialul este inspirat din propria sa luptă cu problemele financiare, în urma crizei din 2009.
Și-a pus amprenta personală asupra poveștii de succes
„Am citit Battle Royal și Liar Game și alte cărți de benzi desenate despre jocuri de supraviețuire. Am empatizat cu personajele din ele care erau disperate după bani și succes. A fost una dintre cele mai dificile perioade din viața mea”, relatează regizorul.
„M-am întrebat dacă ar exista un joc de supraviețuire ca acesta în viața reală, m-aș înscrie să câștig bani pentru familia mea? Mi-am dat seama că, din moment ce sunt producător de filme, aș putea să îmi pun propria amprentă asupra poveștilor de acest fel așa că am început să scriu scenariul”, a încheiat Hwang Dong-hyuk.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook