Simona Ionescu / Redactor Șef

Nicușor Dan face dovada că este mai curajos decât Klaus Iohannis. Fostul președinte s-a temut să facă asta timp de patru ani

Nicușor Dan face dovada că este mai curajos decât Klaus Iohannis. Fostul președinte s-a temut să facă asta timp de patru ani
Vreme de patru ani, ultimii cât a fost președinte, Klaus Iohannis a fost invitat în emisiune, dar a refuzat fără explicații. Nu a vrut să se expună. Nicușor Dan, în schimb, face dovada că nu se teme.

Actualul președinte al românilor, Nicușor Dan, face dovada că este mai curajos decât predecesorul său, Klaus Iohannis. Fostul președinte s-a temut să facă asta timp de patru ani, iar actualul pare că abia așteaptă.

Președintele Nicușor Dan este invitat sâmbătă, de la ora 23:00, la Kanal D, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde va fi supus celebrului set de „întrebări roșii”. La mijlocul primului său an de mandat, alesul românilor este gata să vorbească deschis în fața publicului, conștient că multe dintre întrebările care îi vor fi puse vor fi incomode.

Nicușor Dan face dovada că este mai curajos

Investit în funcție pe 26 mai anul acesta, Nicușor Dan conduce România într-o perioadă marcată de dificultăți majore, atât interne, cât și internaționale. Țara se confruntă cu cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană, Guvernul a implementat măsuri dure, în timp ce tensiunile din coaliția de guvernare sunt în creștere, iar populația resimte din plin efectele scumpirilor.

Este de așteptat ca președintele să discute despre felul în care percepe situația actuală a României, la 36 de ani după prăbușirea regimului comunist, despre responsabilitatea de a fi liderul tuturor românilor și despre ce speră să realizeze până la finalul mandatului său.

Viața privată a președintelui, pusă pe tapet

Publicul va putea afla și detalii din culisele activității prezidențiale: decizii importante luate în ultimele luni, momente dificile de la Palatul Cotroceni și situații-limită cu care s-a confruntat. În plus, șeful statului va răspunde nu doar la întrebări legate de problemele țării, ci și la unele care vizează viața sa personală. El este primul președinte care trăiește într-un parteneriat civil, nefiind căsătorit cu doamna sa, cu care, de altfel, are doi copii: o fiică și un băiețel.

Pentru seara de sâmbătă, Nicușor Dan este pregătit să răspundă la întrebări incomode, precum: „V-ați simțit trădat de Ilie Bolojan?”, „Pentru ce ați mai avea curajul să garantați în scris astăzi?”, „Cât ne va costa pacea din Ucraina?”, „V-a intimidat Protocolul?”, „Care este arma cea mai eficientă a lui Nicușor Dan împotriva corupției?” sau „Aveți un consultant de comunicare?”.

Klaus Iohannis a fugit constant de Denise Rifai

Pe de altă parte, fostul președinte a fost invitat în repetate rânduri în emisiunea incisivă de la Kanal D. De fiecare dată a spus „pas”. Nici fosta primă doamnă nu a dat curs invitațiilor. Încă de la debutul emisiunii sale, în 2020, Denise Rifai și-a exprimat public dorința de a-i avea în platou atât pe Klaus Iohannis, cât și pe soția sa, Carmen, invitându-i pe amândoi în emisiune.

Aceasta a rămas însă o invitație neacceptată și nepusă în practică. Jurnalista și-a exprimat de mai multe ori dorința de a avea un astfel de interviu cu el și i-a transmis invitații (inclusiv prin email), dar președintele nu a acceptat niciodată să participe.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri