Joi, 28 noiembrie, odată cu lăsarea serii, Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 se transformă într-un tărâm de poveste. Se deschide primul târg de Crăciun din Capitală, West Side Christmas Market, ediția a patra, organizată de Untold Universe împreună cu Primăria Sectorului 6.
Se anunță 30 de zile de strălucire, culoare, feerie, emoție, distracție și momente unice petrecute alături de cei dragi.
Târgul va ține până pe data de 27 decembrie
Mai sunt doar două săptămâni și bucureștenii se vor simți ca în poveștile copilăriei: se deschide West Side Christmas Market, care va dura până pe data de 27 decembrie.
O roată panoramică, un patinoar generos, căsuța lui Moș Crăciun, trenulețe, carusele, zeci de mii de beculețe, concerte cu artiști celebri, toate acestea îi vor face pe vizitatori să trăiască din nou magia sărbătorilor de iarnă.
Ce atracții îi așteaptă pe vizitatori
Principalele atracții sunt un patinoar generos, pentru iubitorii de distracție pe gheață, un carusel ca-n povești și un trenuleț pentru copii, un brad uriaș, unicat, de unde se fac cele mai instagramabile fotografii, dar și 64 de căsuțe de poveste, pline cu bunătăți culinare, vin fiert, turtă dulce și decorațiuni de Crăciun.
Nu va lipsi nici celebra căsuță a lui Moș Crăciun, dar și o roată panoramică de unde se poate vedea în ansamblu tot acest tărâm magic, iar decorul va fi feeric, cu zeci de mii de beculețe și ornamente colorate.
Polul distracției va fi, cu siguranță, scena amenajată la amfiteatrul din parc, de unde vor răsuna concerte și spectacole de colinde. Printre cei care îi vor bucura pe români se vor număra Direcția 5, Fuego, Alina Sorescu, Gașca Zurli și mulți alții.
Cum ajungeți la West Side Christmas Market
La West Side Christmas Market se poate ajunge foarte ușor cu transportul în comun. Vizitatorii au la dispoziție metroul până la stația Parc Drumul Taberei, tramvaiul 41, troleele 69, 93, și autobuzele 105, 138, 168, 221, 222, 232, 368. Intrarea este liberă.
Comunicat primit la redacție de la Primăria sectorului 6.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook