Picturile mitologice ale lui Gheorghe I. Anghel, expuse la MȚR. De fapt, expoziția propune o incursiune în lumea lui Anghel, o interpretare a mitologiei, explorată dintotdeauna de pictor. Temele mitologice au reprezentat refugiul artistului într-o perioadă în care arta era aspru cenzurată.
Cunoscutul artist, cu vechi preocupări în domeniul arheologiei dobrogene, a lucrat împreună cu istorici de renume (Radu Florescu, Alexandru Suceveanu, Valeriu Georgescu). Experiența sa de șantier transpare nu doar în alegerea subiectelor, dar și în maniera sa de a prezenta aluziv fapte doar bănuite, învăluite în mister. Astfel caracteristica lucrărilor este dată de atmosfera aparte oferită doar de un șantier arheologic. Cu surpriza descoperirilor și incertitudinea istoriilor cercetate.
„Gh. I Anghel se încadrează în postmodernism prin aspectul incitant și proaspăt al lucrărilor (care de altfel sunt îndelung elaborate) prin utilizarea unor citate, prin suprapunerea diferitelor mesaje și prin invitația pe care o face publicului de a imagina mai departe istorii ambigue, doar vag sugerate de artist. Tehnica de lucru îl apropie pe Anghel de expresionismul gestural. Și de arta brută. Prin tușele nervoase, învăluite însă în acorduri cromatice subtile. În ultima perioadă, artistul și-a extins cercetarea și în zona obiectuală realizând lucrări în diverse tehnici (ceramică, lemn, metal)”, transmit reprezentanții MȚR.
Picturile mitologice ale lui Gheorghe I. Anghel, expuse la MȚR
În ultimii ani, Gheorghe I. Anghel a expus în câteva galerii franceze şi a primit Premiul „Breauté” al Academiei Franceze pentru cel mai bun artist străin din Franța, medalia de argint a Salonului internaţional de pictură de la Grand Palais din Paris, Premiul „Edouard Marcel Sandoz” şi Premiul „René Carré” al Fundației Taylor.
Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 5 septembrie 2021, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis. Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.
Katie Price, acuzată că a promovat o escrocherie cu cripto-monede pe pagina ei socială
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook