Simona Ionescu / Redactor Șef

Victoria Beckham s-a decis în privința Spice Girls. Nu mai e cale de întors

Victoria Beckham s-a decis în privința Spice Girls. Nu mai e cale de întors
De la reunirea Spice Girls, de acum aproape trei ani, toți fanii au trăit în emoții, pentru ca una dintre ele, cea mai celebră, a refuzat să li se alăture în mai multe inițiative. S-a vorbit mereu de refuzul Victoriei Beckham de a participa la proiectele trupei reunite.

Surpriză de proporții pentru fanii Spice Girls. Nu numai că Victoria Beckham rămâne în trupă, dar sunt toate șansele să o vadă pe scenă, la concertul aniversar plănuit pentru sărbătorirea Jubileului de Platină al reginei Elisabeta II. Posh Girl dă cel mai mare indiciu de până acum că se pregătește să se alăture colegelor sale pe care, luni de zile în urmă, le-a evitat.

The Sun a dezvăluit că trupa dorește să se reunească într-un concert excepțional pentru a sărbători jubileul Reginei, în vara acestui an. Și Victoria, în vârstă de 47 de ani, tocmai a semnat documente pentru a arăta că încă face parte din trupă și nu are de gând să renunțe. Ea a depus documentele săptămâna trecută la Companies House, confirmând dorința ei de a rămâne parte activă a Spice Girls Ltd. Ea este directorul companiei care gestionează activitatea și afacerile formației.

O sursă a confirmat pentru sursa citată: „Dacă ar fi vrut să părăsească trupa și nu și-ar fi dorit să cânte din nou, atunci ar fi demisionat din funcția de director săptămâna trecută. Victoria semnând actele de confirmare pentru încă un an arată că este încă un membru activ al The Spice Girls”.

Victoria Beckham a refuzat orice reunire cu trupa din 2019 încoace

Victoria, alias Posh Spice, a refuzat să se alăture celorlalte patru în turneul lor de reuniune din 2019. Oficial a pus refuzul pe seama angajamentelor sale de afaceri în industria modei. Acum a fost abordată din nou împreună cu Emma Bunton, Geri Horner, Mel B și Mel C pentru a cânta la spectacolul televizat de la Palatul Buckingham.

Organizatorii concertului din 4 iunie promit să „adune unele dintre cele mai mari vedete ale divertismentului din lume pentru a sărbători cele mai semnificative și vesele momente din timpul domniei de șapte decenii a Reginei”. Dacă toate fetele vor fi pe scenă în 4 iunie, va fi prima dată când cele cinci vor cânta împreună după concertul din 2012, când au susținut un show la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre