Simona Ionescu / Redactor Șef

Speranța Driftului a ridicat din nou România pe podium. Claudiu Adam a luat locul I în Ungaria, la Drift Kings

Speranța Driftului a ridicat din nou România pe podium. Claudiu Adam a luat locul I în Ungaria, la Drift Kings
Tânărul Claudiu Adam, cunoscut în anii trecuți ca fiind cel mai tânăr pilot de drift din Europa, a început anul în forță. Weekendul trecut a participat la competiția Dritf Kings din ungaria, alături de greii Europei în acest sport, și a luat locul 1 la clasa PRO.

Campionul național și European, deținătorul de record la drift Claudiu Adam face progrese majore în sportul care prinde tot mai multă popularitate în țara noastră, dar și în întreaga lume.

Claudiu Adam performează în drift de la o vârstă foarte fragedă

Pilotul de drift a adunat aproape un deceniu de experiență pe circuite, chiar dacă are doar 19 ani, și un palmares impresionant de premii la care nici cei din clasele seniorilor nu au ajuns. Și, deși singurii săi sponsori au fost părinții și bunicii, iar mașinile cu care a concurat nu s-au ridicat la dotările de top ale altor piloți, Claudiu Adam a reușit să ia cupa mult râvnită de la Drift Kings Ungaria.


Din nou, a fost cel mai tânăr concurent prezent în această competiție

„Am participat la Drift Kings, în Ungaria, alături de 25 de piloți din toată Europa. A fost o luptă grea, am fost doi români la clasa PRO”, spune Claudiu Adam, referindu-se la pilotul Călin Ciortan. Cei doi s-au duelat pe circuit pentru locurile de pe podium, iar în final Claudiu a ieșit campion, pe locul I, iar Călin a obținut un onorabil loc III.


Tânărul recordman s-a prezentat la această competiție cu o mașină nouă, o Toyota GT 86 cu 900 de cai putere sub capotă.

Duce steagul României pe podiumuri pe cheltuiala lui

Părinții lui Claudiu, Gabriela și Claudiu Adam, sunt mereu alături de el în competiții.

„A fost o etapa foarte grea”, spune Adam. „Piloți foarte buni și cu masini super pregătite. Am plecat cu o victorie foarte importantă, dar și cu griji. Nivelul competițional crește și în mod automat cresc și costurile pentru a putea face față următoarelor provocări. E din ce în ce mai greu să mă autosustin și să mențin nivelul. Știu, totodată, că am făcut o impresie bună și la această competiție și că sponsorii mă vor remarca într-un final. Tot ce vreau este să mi se dea șansa să arăt cât de departe pot să merg în acest sport”, ne-a declarat Claudiu Adam despre care cei experimentați susțin că e un pilot cu capacități superioare, rar întâlnite.

Marinela Adam, bunica lui Claudiu, este cel mai înfocat fan al său. A fost prima care l-a încurajat și l-a susținut financiar în acest sport.

La Drift Kings au participat și două românce

Natalia Iocsak și Alice Ene sunt două românce care se remarcă și ele în acest sport plin de adrenalină. Drifterițele noastre au urcat pe podium, pe locul 1, Natalia și pe locul 2, Alice, la categoria „Regina”.

Iată clasamentul final al etapei:

Queen
1. Natalia Iocsak. Romania
2. Viktoria Bauer. Hungary
3. Alice Ene. Romania
Pro2
1. Lukas Dobias. Austria
2. Natalia Iocsak. Romania
3. Peter Grimm. Germany
Pro
2. Bilik Bertalan. Hungary
3. Calin Drift Ciortan. Romania.

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre