Simona Ionescu / Redactor Șef

E lucru știut, orice concert sau eveniment care îl are ca protagonist pe Ștefan Bănică vocea Bănică e sold out, încă cu mult timp înainte de data la care este programat acesta. Acum însă, celebrul interpret e pus în situația de a nu-și mai putea onora angajamentele. Anunțul dramatic a fost făcut chiar de către artist. Acesta trece prin momente cumplite. Sunt practic acele momente de care se teme orice artist. Acelea de a nu a mai putea performa, din cauze medicale. Și, până ce se va reface, stă ca pe ghimpi, așteptând și sperând să revină, la forma inițială.

Ștefan Bănică vocea Bănică și-a pierdut vocea și nu mai poate cânta

Ștefan Bănică a anunțat, marți, pe rețelele sociale, că nu va putea onora concertul programat încă din luna decembrie, la Berăria H. El le-a transmis fanilor că este așa de bolnav încât nu mai poate scoate nici măcar un sunet.

Ștefan Bănică vocea este cea care l-a făcut cunoscut pe scena artistică românească. Însă Ștefan Bănică vocea acum suferă din cauze medicale care îl forțează să anuleze toate angajamentele contractate. Știrile despre starea sa au șocat fanii, care se roagă ca Ștefan Bănică vocea să se recupereze cât mai repede și să revină la prestațiile sale extraordinare de pe scenă. Gwen Stefani s-a întors la credință înainte de a rămâne însărcinată la 44 de ani.

 

View this post on Instagram

Ștefan Bănică vocea este cea care l-a făcut cunoscut pe scena artistică românească. Însă Ștefan Bănică vocea acum suferă din cauze medicale care îl forțează să anuleze toate angajamentele contractate. Știrile despre starea sa au șocat fanii, care se roagă ca Ștefan Bănică vocea să se recupereze cât mai repede și să revină la prestațiile sale extraordinare de pe scenă. Gwen Stefani s-a întors la credință înainte de a rămâne însărcinată la 44 de ani.

 

A post shared by Stefan Banica (@stefanbanica.official)

„Îmi pare tare rău să mă aflu în situația de a nu putea cânta în această seară la Berăria H din București, concert programat din decembrie anul trecut. Nu pot vorbi deloc, am o laringită acută, care mi-a afectat corzile vocale. Îmi cer scuze oamenilor care au cumpărat bilete să mă vadă, sper să înțeleagă situația și să-mi revin cât mai repede. Concertul va fi reprogramat pe 28 martie, biletele achiziționate își păstrează valabilitatea pentru data de 28 martie”, a transmis artistul prin intermediul rețelelor sociale.

Ce spune fiul cel mare al lui Ștefan Bănică despre el

Ștefan Bănică are trei copii, din trei relații diferite. Fiul cel mare, Radu, îi calcă pe urme, moștenindu-i talentul. Acesta a dezvăluit cum e relația cu tatăl său. „ Încep cu astea care îmi plac. Profesionalismul este principalul la mine, nu am ce să-i reproșez. E ce trebuie. Este foarte eficient în muncă, și perfecționism. Ca tată, e un tată zâmbitor, caterincă. Nu înțelege anumiți termeni în engleză spre exemplu, adică înțelege, dar nu vrea să accepte(…). Da îmi vine așa, de exemplu îi zic ceva random, ‘random’?

Cum să zic ‘random’ ca actor, și are dreptate (…) Eu mi-am dorit de mic să cânt, dar am avut o reținere. El e foarte profi și din start m-a luat, n-a fost ca și când cânta cu fiul său, ci cu un coleg și a intrat în mine rău, dar bine a făcut, că dacă nu făceam pasul ăsta, nu știu când aș fi avut curajul”, a declarat Radu Bănică, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre