Simona Ionescu / Redactor Șef

A pretins că este moștenitoarea unei averi, a pătruns în „înalta societate” și a escrocat bogații

A pretins că este moștenitoarea unei averi, a pătruns în „înalta societate” și a escrocat bogații
Anna Sorokin din New York, și-a cerut scuze pentru prima dată pentru infracțiunile pe care le-a comis.

Vorbind cu o comisie de eliberare condiționată în timpul unei ședințe, tânăra în vârstă de 29 de ani și-a exprimat regretul pentru fapele comise și a mărturisit că are remușcări. Sorokin a fost condamnată, anul trecut, de un tribunal american, la executarea unei pedepse de la 4 până la 12 ani de închisoare și a fost amendată cu 24.000 de dolari. De asemenea, a fost obligată să plătească restituirea a aproximativ 199.000 de dolari pentru fraudarea hotelurilor din New York și a mai multor oameni bogați.

„Vreau doar să spun că mi-e rușine și îmi pare rău pentru ceea ce am făcut. Înțeleg complet că mulți oameni au suferit când eu am crezut că nu fac nimic rău”, a spus ea conform transcrierii ședinței. Este prima oară când tânăra, originară din Rusia dar care a crescut în Germania, țară al cărei cetățean este, și-a schimbat atitudinea și a recunoscut că regretă faptele de escrocherie comise în America.

Povestea ei face obiectul seriilor de televiziune aflate acum în curs de dezvoltare la HBO și Netflix, informează presa engleză și americană.

În trecut, Sorokin a spus că nu îi pare rău pentru faptele comise

Scuzele lui Sorokin au venit după ce comisarul Marc Coppola și-a exprimat îngrijorarea în fața instanței că infractoarea nu conștientizează răul comis. El a mai spus în timpul ședinței că Anna Sorokin nu pare să-și regrete acțiunile, după cum a declarat în urma unui interviu: „Chestia este că nu-mi pare rău. V-aș minți pe voi, pe toți ceilalți și pe mine însumi, dacă aș spune că îmi pare rău pentru ceva”, a spus ea după ce a fost condamnată.

Totodată, ea a șocat când, în octombrie, ea a distribuit pe Instagram o postare în care le spunea urmăritorilor să nu o mai viziteze în închisoare neanunțat pentru că „interferează cu programul ei de dormit” și că este „cam ocupată”.

Sorokin este în prezent încarcerată la Albion Correctional Facility, o unitate de securitate medie din nordul statului New York și este eligibilă pentru eliberare imediat după 15 februarie 2021. Se confruntă însă cu deportarea în Germania după eliberare.

Anul trecut, Imigrația și Aplicarea Vămilor din SUA a declarat că a depus o cerere de deținere pentru Sorokin la New York și că intenționează să o deporteze din cauza unei perioade de ședere peste viză.

Condamnată pentru furt și fraudă

În aprilie anul trecut, Sorokin a fost condamnată pentru mai multe acuzații de tentativă de furt, furt de servicii și furt de gradul al doilea pentru fraudarea hotelurilor din New York și a mai multor oameni cunoscuți și bogați.

În timpul procesului de o lună, juraților li s-a spus cum Anna Sorokin, pozând într-o moștenitoare bogată, locuia în camere de hotel de lux din New York pe care nu și le putea permite și de unde pleca fără să plătească. I-a promis unei prietene o călătorie în Maroc cu toate cheltuielile asigurate și apoi a abandonat-o, obligând-o pe aceasta să plătească o factură de 62.000 de dolari. Ea a mai făcut apoi un împrumut de 22 de milioane de dolari, pentru un club de artă privat.

Procurorii au numit-o pe Anna Sorokin o escroacă, în timp ce avocatul ei a insistat că este o aspirantă femeie de afaceri orbită de extravaganța din New York.

Acum, tânăra escroacă, fostă „moștenitoare” a unei familii bogate și viitoare vedetă de documentar tv, vine și își pune cenușă în cap: „Înțeleg complet că mulți oameni au suferit atunci când eu am crezut că nu fac nimic greșit”.

Foto: Daily Mail

Vaccinul salvator anti-COVID-19 în România. Cine va fi primul beneficiar

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre