După doi ani de căsnicie, Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au spus la revedere, atunci când cântăreața a intentat divorț, în luna august a acestui an. Acum, Ben Affleck se pare că a reflectat la întreaga lui carieră și a ajuns la concluzia că este mereu la un pas de a pierde totul și de a trăi în anonimat.
În cadrul unui interviu acordat împreună cu prietenul său, Matt Damon, actorul a vorbit despre temerile sale atunci când vine vorba de carieră. Ben Affleckse s-a plâns de faptul că este mereu „la doar o remarcă greșită de a fi anulat”.
Se bazează doar pe „banii primiți în avans”
„Cu toții suntem vulnerabili la acest tip de nesiguranță în această industrie. Fie că suntem actori, regizori sau scenariști, telefonul ar putea înceta să mai sune pentru noi…
Acesta este singurul lucru pe care mă pot baza, banii primiți în avans. Nu știu când ar putea dispărea asta.
Sunt la o remarcă greșită distanță de a fi anulat sau la un film eșuat distanță de a nu mai lucra niciodată și am o familie și așa mai departe”, a mărturisit actorul. Acesta se teme că va rămâne fără bani, în ciuda faptului că are o avere estimată la 150 de milioane de dolari.
A înființat companie de producție alături de Matt Damon
Ben Affleck și Matt Damon au discutat și despre înființarea companiei lor de producție, Artists Equity. Aceasta își propune să creeze scheme de plată mai corecte, iar Ben a recunoscut că viața sa în Hollywood nu este niciodată sigură, deoarece riscă mereu să piardă totul.
Compania va permite artiștilor să investească în proiectele pe care le realizează, astfel încât profiturile să fie împărțite într-un mod mai echitabil. Ben a declarat că dorește să pună capăt zilelor în care starurile mari câștigă sume uriașe, chiar dacă studioul înregistrează pierderi cu filmul, oferind drept exemplu eșecul său din 2003, „Gigli”.
Plata pentru filmul „Gigli” nu a fost corectă
„Am jucat în filme precum „Gigli”, un exemplu faimos. Am primit un cec mare pentru acel film. Ei bine, privind retrospectiv, nu mi se pare corect, pentru că ei (n.r. studioul) au pierdut bani.
Dar, de asemenea, nu li se pare corect nici oamenilor când spun: stai puțin, cu toții am sacrificat ceva pentru a ne dedica acestui proiect. Și apoi există aceeași poveste veche despre filmul de 10 milioane de dolari care a adus 200 de milioane și nimeni nu a văzut niciun ban”, a explicat Affleck.
Jennifer Lopez a investit 20 milioane de dolari într-un documentar despre ea și Ben
Anul acesta, înainte ca zvonurile divorțului iminent să devină publice, Jennifer Lopez a lansat „The Greatest Love Story Never Told”, un documentar despre relația dintre ea și Ben. Se pare că cel care a încurajat-o pe cântăreață să filmeze proiectul a fost chiar Ben Affleck.
Miza? Documentarul a fost finanțat din fondurile proprii ale cântăreței, care a scos din buzunar 20 de milioane de dolari pentru finanțare. În ceea ce privește casa de producție, aceasta a fost chiar Artists Equity, compania lui Affleck și a lui Matt Damon. Suma ar putea totuși să nu fie atât de mare pentru Jennifer Lopez, a cărei avere este estimată a fi undeva în jurul sumei de 400 de milioane de dolari.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook