Simona Ionescu / Redactor Șef

Bizarul prinț Andrew și ursuleții lui de pluș. Urla când servitoarele nu îi aranjeau în ordinea stabilită de el. Dezvăluiri tulburătoare

Bizarul prinț Andrew și ursuleții lui de pluș. Urla când servitoarele nu îi aranjeau în ordinea stabilită de el. Dezvăluiri tulburătoare
Prințul Andrew „țipa” dacă servitoarele nu-i aranjau cum se cuvine ursuleții de pluș pe care-i avea in dormitorul său, susține un fost ofițer de protecție al Casei Regale.

Fostul polițist Paul Page a povestit prezentatorului Ranvir Singh despre jucăriile ducelui de York în documentarul ITV „Ghislaine, prințul Andrew și pedofilul”. Amintim că prințul Andrew se confruntă cu un proces penal în SUA, el fiind acuzat de viol și abuz sexual de către o tânără care ar fi fost obligată să întrețină relații intime cu el când avea 17 ani.

Page, care a fost în Comandamentul Regal al Protecției din 1998 până în 2004, avea acces la apartamentul privat al lui Andrew, unde susține că avea un pat plin cu peste 50 de jucării drăgălașe din pluș. În ciuda faptului că era tată de doi copii de vârstă mijlocie la acea vreme, el devenea  „abuziv verbal” dacă personalul de întreținere muta animalele de pluș altfel decât și le aranjase el.

Page spune: „Avea aproximativ 50 sau 60 de jucării de pluș  poziționate pe pat și, practic, era o fișă pe care inspectorul ne-a arătat-o ​​într-un sertar; era o fotografie cu poziția în care  trebuia sa fie aranjate jucăriile. Motivul existenței fișei și a imaginii printate era acela că dacă acei urși nu erau așezați înapoi în ordinea corectă de către servitori, el ajungea să țipe la aceștia”.

Ursuleții de pluș de la nunta prințului Andrew

În 2019, scriitoarea Elizabeth Day a fost prezentată urșilor lui Andrew la Palatul Buckingham.  Ea a spus: „Părea destul de ciudat ca un bărbat adult să fie atât încântat de jucării de pluș”.

Ea și-a amintit, de asemenea, că a văzut un „ursuleț de pluș supradimensionat strivit pe un scaun” pe coridorul din afara biroului său de la Palatul Buckingham, care s-a dovedit a fi un cadou de nuntă de la fosta lui soție Sarah Ferguson.

De altfel, la nunta celor doi, au apărut și cupluri de ursuleți de pluș care îi reprezentau (pe prințul Andrew în uniformă militară și pe soția sa, Sarah Fwerguson). Astăzi, jucăriile sunt piese de colecție și se vând foare scump.

Cum erau aranjate plușurile în patul Prințului Andrew

O sursă regală care a văzut ghidul scris de mână a spus că lista include doi hipopotami și o pantera neagră. Aceasta a spus că prințul Andrew cerea personalului un mod specific de a-i face patul, inclusiv aranjarea a trei perne numite „Tati”, „Rățoiul” și „Prințul”.

Schița arată exact unde să-și așeze păturile, toate cele cinci plușuri și o blană – ordonând ca panglicile acesteia să atârne de patul lui. Instrucțiunile despre modul în care trebuia pregătit patul ducelui de York au fost laminate.

Personalul a scris: „Când ducele de York stă peste noapte, așezați un mic pluș și perna în partea de jos. Când faceți patul, așezați perna lângă plușul din partea stângă, cu colierele puse”. Dedesubt, cu majuscule, e subliniat: „Nu luați în râs (sic) plușul și perna!!”, arată The Sun. Schița însoțitoare arată că o „Inimă de pluș” trebuie plasată în partea stângă a tăbliei patului.

Instrucțiunile arată că patul lui Andrew trebuia să aibă un hipopotam de pluș gri în partea dreaptă a patului și o panteră neagră la jumătatea distanței. Un alt hipopotam de pluș trebuia așezat pe o pătură verde la picioarele patului. Paul Page, care a lucrat în Comandamentul Regal al Protecției din 1998 până în 2004, a susținut că a văzut patul lui Andrew plin de jucării de pluș când a avut acces la apartamentul său privat.

Noul documentar îl va „demola” pe prințul rămas fără titluri regale și militare

Noul documentar, „Ghislaine, prințul Andrew și pedofilul”, va fi difuzat marți, la ora 21.00. În program, ITV spune că Singh „dezvăluie povestea modului în care o fiică a unui miliardar s-a scufundat în rușine și dizgrație prin prietenia ei cu pedofilul Jeffrey Epstein”, dezvăluie Msn.com.

De asemenea, va explora modul în care „prințul Andrew, cel de-al doilea fiu al Reginei, este acum implicat în scandal, în timp ce se confruntă cu un proces civil, deschis  de Virginia Giuffre – una din presupusele victime traficate pentru acesta se către pedofilul Epstein.

Andrew a negat cu fermitate acuzațiile făcute de Giuffre împotriva sa. Săptămâna trecută, Ducele de York, în vârstă de 61 de ani, a fost deposedat de titlurile sale militare și regale. Rolurile militare ale prințului Andrew au fost returnate Reginei cu efect imediat și vor fi redistribuite altor membri ai Familiei Regale în timp util.  De asemenea, va înceta să mai folosească titlul de Alteța Sa Regală în calitate oficială.

Sursa foto: Instagram, The Sun

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre