Simona Ionescu / Redactor Șef

Borcea la mare, cu o parte din copii. A ales Olimp

Borcea la mare, cu o parte din copii. A ales Olimp
Celebrul Cristi Borcea și-a luat nevasta, o parte din copii, și a făcut ceea ce aproape nimeni nu se aștepta să facă acesta la 50 de ani.

După ani, din lipsă de alternativă și îngrozit de boală, Cristi Borcea își face vacanța pe litoralul românesc. Omul de afaceri în vârstă de 50 de ani a recunoscut într-un interviu pentru Libertatea că e speriat de COVID-19 și are mare grijă să nu se infecteze. A fost operat pe cord, astfel că intră într-o grupă cu risc serios la boală.

Borcea s-a cazat cu soția sa, Valetina Pelinel, la Hotel Palm Beach din Olimp, hotel deținut de omul de afaceri. Șase copii îl însoțesc pe Borcea, trei ai Valentinei Pelinel, trei ai Mihaelei. Copiii Alinei Vidican au răms  în America, din cauza pandemiei. „Vreau să am grijă de sănătatea mea și a familiei. Nu risc să plec mai știu eu unde și să mă întorc cu cine știe ce boală!

Stau acasă, că e bine și-n România, hai să și punem în practică faptul că avem o țară frumoasă”, a declarat omul de afaceri. Satisfăcut de investițiile din jur, Borcea a estimat că anul viitor Olimp va ajunge „la nivelul Coastei de Aur sau al stațiunilor din Italia, din Croația. Olimpul a fost perla litoralului românesc”.


 Ați observat că actrița Megan Fox își ascunde mereu degetele? Am aflat secretul!

Am aflat cum arată Mercedesul viitorului. Imaginile sunt absolut năucitoare


Dragoste mare, la mare

„Zile de vară umplute cu iubire și bucurie”, a scris Valentina Pelinel într-o postare în care își sărută iubitul soț. În alta ne prezintă „buburuzele la mare” – adică fetițele cuplului, dar nu îi uită nici pe cei mici care vor duce numele Borcea mai departe.

Și-a dorit un hotel la Olimp încă din tinerețe. În 1989 a fost cazat în același hotel – Hotel Muntenia după cum se numea atunci, în timpul unui cantonament cu Victoria.

„Doamne, mi-ar plăcea să fie al meu în viitor!”, și-a spus. Acum hotelul este al lui. Cu numele schimbat. „Nu-mi cad gradele să stau în România, să îmi fac concediul. Ar trebui să stăm mai mult pe la noi prin țară, să dezvoltăm în continuu. Chiar vreau să contribui și eu un pic la dezvoltarea României. Este hotelul meu, casa tuturor copiilor mei! O moștenire”, a mai spus Borcea.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre