Simona Ionescu / Redactor Șef

Campioană mondială la gimnastică artistică a ajuns manichiuristă

Campioană mondială la gimnastică artistică a ajuns manichiuristă
În 2010, Ana Porgas urca pe podium la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică, și primea medalia de aur, pentru evoluția la bârnă. În 2020, Ana Porgas face „tot ce ține de unghiuțe”. A ajuns manichiuristă.

Ana Porgras are 26 de ani și se poate lăuda cu un palmares incredibil. Rămâne una dintre gimnastele care au adus medalii importante României la marile competiții internaționale. Ea a fost selecționată pentru gimnastică la vârsta de patru ani, de antrenorii Agripina și Paul Gâlea.

Primele performanțe sportive le‑a avut după vârsta de 12 ani, când la Campionatele Naționale ale Cluburilor Sportive Școlare a cucerit medalia de bronz la individual compus, locul II la bârnă și locul III la sol. În același an, 2006, a fost cooptată în lotul național de junioare.

Cu echipa României a cucerit medalia de argint (bronz la sol) la Jocurile Balcanice pentru juniori. A devenit în scurt timp dublă campioană națională (paralele și bârnă), a obținut locul întâi la Campionatul Național al maeștrilor (bârnă) și s‑a clasat pe locuri fruntașe în concursurile internaționale.

Anul 2008 i-a aduce consacrarea definitivă, Ana devenind campioană europeană de junioare, clasându‑se pe primul loc la bârnă și pe locul IV cu echipa României. După această performanță a devenit componentă a lotului național olimpic de senioare, de la Deva. În 2009 a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică de la Londra.

Medaliată cu aur la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică

Ana Porgras a fost membră a selecționatei la Campionatele Europene din 2010. A contribuit la calificarea echipei pe locul al doilea participând la probele de bârnă și paralele. La proba individuală s-a calificat pe primul loc la bârnă și pe locul al șaptelea la paralele.

În timpul desfășurării finalei Ana a suferit o accidentare la coborârea de pe bârnă, trebuind, astfel, să se retragă din finalele de la acest aparat precum și din cea de la paralele. După întoarcerea în țară a fost diagnosticată cu fisură de peroneu.

A revenit cu succes câteva luni mai târziu și a reușit performanța de a obține medalia de aur la bârnă și cea de argint la paralele la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică  care s-a desfășurat la Gent, în Belgia, în 2010. Evoluția ei a fost fantastică. Priviți-o.

După o săptămână de la această performanță și-a apărat titlul la individual compus la Campionatele Naționale ale României obținând de asemenea medalia de aur la bârnă și pe cea de bronz la sol.

Motivul retragerii: „Nu mai puteam merge înainte”

În același an a mai câștigat și un bronz la Europenele de la Birmingham din 2010, alături de echipa României.  În 2011 primea, la finalul Campionatului Mondial de Gimnastică Artistică de la Tokyo premiul Longines pentru Eleganță.

În 2012, înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing, tânăra s-a retras din activitatea sportivă. Întreaga comunitate sportivă a fost în stare de șoc când Ana Porgas a anunțat că se retrage. „Simțeam că nu mai pot fizic, îmi era greu după atâtea accidentări să o iau iarăși de la cap. Nu mai puteam merge înainte”, explica Ana la vremea aceea. Suferise o nouă accidentare, la cotul stâng, o fractură, în decembrie 2011.

Ana Porgras, manichiuristă de succes

Ulterior, ea s-a reprofilat total și a devenit manichiuristă. Născută în Galați, ea trăiește acum la Brașov, oraș unde se află și sora sa. „Fac tot ce ține de unghiuțe: cu gel, semi, exclusiv pentru femei. E o pasiune. Ideea e că nu o fac pentru bani, în mod special. Este o activitate care pe mine mă calmează, mă liniștește”, a declarat fosta sportivă pentru ziare.com.

Tânăra și-a deschis propriul salon de înfrumusețare și se ocupă de manichiura clientelor sale. E foarte apreciată în comunitatea doamnelor și domnișoarelor cochete din Brașov, care spun despre ea că e extrem de creativă și atentă când lucrează. În plus, chiar dacă nu mai practică gimnastica de performanță, Ana Porgras face în continuare sport și are același corp atletic binecunoscut.

Sursa foto: Instagram, GSP.ro, Facebook

Ce poate să facă un frizer dintr-un mare actor! E de nerecunoscut!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre