Steve Jobs a fost toată viața un om modest, în ciuda realizărilor sale care au rămas în istorie. Cu o avere estimată la 8,3 miliarde de dolari în 2011, la moartea sa, fondatorul Apple a lăsat în urmă patru copii, pe care i-a avut împreună cu soția sa Laurene Powell.
Jobs s-a căsătorit cu Laurene în 1991 și la scurt timp a venit pe lume primul copil al cuplului, Reed. În timp ce a fost extrem de fericit și bucuria de a deveni tată a fost imensă, Steve Jobs simțea că îi lipsește ceva, căci luxul în care trăia nu se potrivea deloc cu firea modesta a acestuia.
Imagini inedite cu conacul pe care îl ura și l-a vrut demolat
Steve Jobs a locuit foarte mulți ani într-o casă pe nume “Casa Jackling” din Woodside, California, pe care a achiziționat-o în 1984. Conacul cu 14 dormitoare, construit în 1925 pentru magnatul Daniel Cowan Jackling, se mândrea pe vremea aceea cu balcoane spațioase, o sală de jocuri, băi de marmură și candelabre elaborate. Însă Jobs s-a plictisit rapid de proprietate după ce s-a căsătorit cu Lauren Powell, în 1991, și au avut primul fiu, Reed.
Astfel, la scurt timp după, familia s-a mutat într-o casă din Golful San Francisco, în 1994, iar Jobs a solicitat demolarea conacului și înlocuirea acestuia cu o casă mai mică, pe măsura dorințelor sale. Localnicii însă nu au fost de acord cu demolarea și au urmat ani întregi de lupte legale pentru a păstra conacul considerat un adevărat monument istoric intact. Fosta măreție a proprietății în stil spaniol începuse să putrezească, vopseaua de pe pereți era decojită, cu tencuiala care se prăbușea și vița de vie crescută în interiorul camerelor.
Jobs a câștigat în cele din urmă cazul, iar buldozerele au demolat frumoasa vilă în anul 2011, dar nu înainte ca localnicii să scoată de acolo candelabrele și mânerele ușilor. Nu a apucat însă să se bucure de visul de a avea o casă mică, pentru că, într-o crudă întorsătură a soartei, fostul CEO Apple a pierdut lupta împotriva cancerului pancreatic și a murit opt luni mai târziu.
Karmen a lui Minune: „Mi-aș fi dorit să nu știe lumea cine sunt! Au fost și părți nasoale”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook