Sofia a României este, prin urmare, o prințesă. Și nimeni nu își închipuia viața unei prințese așa ca a ei. Zilele acestea a ieșit la iveală ce face Sofia a României când este singură acasă. dar și faptul că a avut probleme cu mucegaiul.
În vârstă de 65 de ani ( va împlini 66 în 29 octombrie), principesa Sofia s-a născut la Atena. A studiat în Elveţia şi în Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC.
Poate nu știați, dar o lungă perioadă, Principesa Sofia a lucrat şi a expus, cu succes, lucrări de artă, pe ambele maluri ale Atlanticului. După revoluția din decembrie 1989, principesa a părăsit Statele Unite şi s-a întors la casa familiei din Elveţia, pentru a-şi ajuta tatăl, pe Regele Mihai. De altfel ea a jucat un rol important în consolidarea Secretariatului de la Versoix, alături de sora ei, Principesa Moștenitoare Margareta.
Revenirea în România
Prima dată când principesa Sofia a venit în România a fost în ianuarie 1990, alături de sora sa, Margareta. Împreună au pus bazele Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru a susţine proiecte educative, de dezvoltare a comunității, de susținere a societăţii civile şi culturii.
View this post on Instagram
În 1995, principesa Sofia a publicat, la Bucureşti, o carte de poveşti pentru copii, ilustrată de tineri artişti români. Toate veniturile obţinute au fost cedate Fundaţiei pentru proiectele menite să sprijine copiii.
Ce face Sofia a României când este singură acasă
Începând din vara anului 2018, Principesa Sofia și fiica sa, Elisabeta Maria, locuiesc permanent în România, iar zilele acestea, a patra fiică a Regelui Mihai s-a apucat de ceva neobișnuit. Principesa Sofia își redecorează bucătăria. Ea și-a informat fanii de pe rețelele sociale cu ce se ocupă.
„În curând! Uitasem cum e să pictezi pereți! Atât de satisfăcător să fac ceva muncă pe care o pot face! Abia aștept noua bucătărie, gata cu mucegaiul și chestii lipicioase pe podea și pereții pe care a trebuit să-i curățăm! Nu este ușor să nu poți găti aproape o săptămână!”, a dezvăluit principesa Sofia.
Tot ea a mai recunoscut că nu și-a mai renovat bucătăria de 30 de ani.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook