La aproape 30 de ani distanță, protagonista care juca rolul unei proaspete absolvente de medicină plină de entuziasm, este o adevărată apariție pe rețelele sociale. Jane Seymour are acum 70 de ani și a bifat o viață interesantă. Actrița a fost căsătorită de patru ori. Cele patru căsnicii ale frumoasei actrițe din serialul Dr. Quinn: primul mariaj a pornit în 1971, iar ultimul s-a încheiat în urmă cu cinci ani.
Vedeta însă nu își arată vârsta, chiar dacă este mama mai multor copii și, de ceva vreme, bunică. Și o spune chiar ea: e mai fit decât era în tinerețe, când a jucat rolul de Bond girl.
Jane Seymour este o actriță britano-americană, cu o filmografie de succes. A jucat în James Bond, Live and Let Die, Somewhere In Time, East of Eden, Onassis: The Richest Man in the World, War and Remembrance etc. Serialul Dr. Quinn, care a făcut-o celebră pe actriță, a fost produs între 1993 și 1998, având un total de șase sezoane și 149 de episoade. Eroii principali ai serialului au fost Jane Seymour și Joe Lando.
Cele patru căsnicii ale frumoasei actrițe din Dr. Quinn
În 2015, după ce au fost soți timp de peste două decenii, actrița Jane Seymour și al patrulea soț al ei, actorul și regizorul James Keach, au divorțat. Cei doi au împreună doi băieți, gemeni, în vârstă de 23 ani. Potrivit presei mondene din Statele Unite, cei doi aveau probleme de cuplu de câțiva ani.
Jane Seymour a mai fost însă căsătorită înainte de trei ori. În urma căsătoriei cu omul de afaceri David Flynn, căsătorie care a durat 10 ani, și a precedat relația de 22 de ani cu James Keach, Jane mai are o fată, Katherine Flynn (41 ani, actriță) și un băiat, Sean Flynn (37 ani, fotograf). De altfel, Jane a jucat alături de fiica sa și de Joe în comedia Prudence cea perfectă, în 2011.
Înaintea acestui mariaj, Jane a mai punctat două căsătorii, dar de scurtă durată, un mariaj de 1 an și celălalt de 2 ani. Primul ei soț a fost regizorul de teatru Michael Attenborough, între anii 1971 și 1973. Al doilea soț a fost scriitorul Geoffrey Planer, alături de care a stat între 1977 și 1978.
Secretul actriței din Dr.Quinn
Jane Seymour a împlinit pe 15 februarie anul acesta vârsta de 70 de ani, însă timpul pare să-i fi fost un bun prieten. Actrița arată impecabil, în ciuda celor câteva riduri care nu i-au ocolit chipul. Întrebată care este secretul său, Jane a răspuns simplu că viața în sine și sportul pe care-l practică cu regularitate.
Este, totuși, o împătimită a batoanelor de cereale cu ciocolată, dar nu face excese. Cât despre operaţiile estetice, Jane Seymour spune că nici nu vrea să audă de ele. Explicația e simplă: se simte împlinită așa cum e și susţine că nu doreşte să mascheze trecerea timpului.
Sursa foto: Instagram
Exclusiv. Vedeta care a dat numele celebrelor genți Hermès și istoria „paporniței” ei
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook