Cum arată Dana Războiu după cele 2 divorțuri. Merge dis de dimineață în pădure

Dana Războiu este mamă singură pentru cei doi copii ai ei, pe care îi are din două relații diferite. Are 47 de ani și a lăsat cu mult timp în urmă televiziunea. Chiar dacă le zâmbea telespectatorilor de la pupitrul știrilor, Dana Războiu a avut o viață grea cu bărbații pe care i-a ales să-i aibă alături și care au făcut-o mamă de două ori. Acum, ea merge dis de dimineață în pădure, pentru că știe ce are de făcut.
Fosta prezentatoare TV a fost mai întâi căsătorită cu Ovidiu Brânzan, fost ministru al Sănătății, în urmă cu 20 de ani. A ajuns să facă plângere la Poliție.
„Menționez că acesta m-a lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele”, scria Dana Războiu în vara lui 2005, în plângerea depusă.
După divorțul de fostul ministru, a urmat un mariaj cu afaceristul Bogdan Enoiu, care a devenit tatăl celui de-al doilea băiat al Danei Războiu. Mai mare decât ea cu mulți ani, nici acesta nu s-a dovedit a fi un soț prea bun. În 2019 a avut loc al doilea divorț din viața vedetei. Ea a povestit că s-a chinuit cinci ani să-și facă curaj, ezitând din dragoste pentru copii, pentru a le oferi stabilitate.
„Sunt foarte dezamăgită de el şi de felul în care îmbătrânește. Face 60 de ani şi cred că este o vârstă la care ar trebui să ai mai multă înțelepciune. Sunt cu 17 ani mai tânără decât el, dar pentru unii bărbați tot nu e suficient”, spunea vedeta înaintea divorțului de acum 6 ani.
Odată cu al doilea divorț, Dana Războiu și-a resetat viața, iar acum se ocupă de cu totul altceva decât munca jurnalistică. Printre altele, ține un blog de parenting și alimentație sănătoasă și face bani jucând la bursă.
„Având în vedere că am fost jurnalist de TV timp de 17 ani, sunt foarte obișnuită să citesc și să adun informații despre tot ce mișcă, de la companii la antreprenori. Astfel am descoperit că îmi place foarte mult partea aceasta de cercetare din domeniul investițiilor”, mărturisea aceasta anul trecut. Acum Dana Războiu merge dis de dimineață în pădure, pentru a-și lua doza de pace și liniște, în natură.
Pentru a-și menține silueta și tonusul bun, vedeta de 47 de ani practică atent sportul și se vede după cum arată. Printre altele, face, asemenea lui Cătălin Măruță, lungi plimbări matinale prin pădure. De altfel, cele două vedete s-au întâlnit săptămâna aceasta într-o astfel de tură de dimineață. Bucuroasă de întâlnire, Dana Războiu nu a stat pe gânduri și a imortalizat momentul. „M-am întâlnit cu Cătălin Măruță în pădure. Făcea sport. Mi-a făcut și poze”, a dezvăluit Dana Războiu.
Dana Războiu este foarte atentă la silueta ei și asta se vede. Are talie de viespe și un trup suplu, tonifiat. Atentă la alimentație și la sport, vedeta a găsit echilibrul pentru a fi în formă maximă, iar imaginile vorbesc de la sine.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook