Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au extins gospodăria de la țară. Video cu actorul „în acțiune”

De câțiva ani deja, Dana Nălbaru și Dragoș Bucur s-au mutat la țară, iar anul acesta și-au extins gospodăria. Fosta cântăreață a decis să îl arate pe soțul ei „în acțiune”, fericită de rezultat. Cei doi au o casă în județul Argeș, în satul Moșteni-Greci, unde, inițial, s-au mutat de probă, pentru un an, de comun acord cu cei trei copii ai lor.
Cele două vedete au un fiu genial, Kadri (10 ani), care se pregătește de Bacalaureat, o fiică adoptată, Roxana-India (13 ani), care s-a adaptat foarte bine în familie, și o fată majoră, Sofia (18 ani).
În timp ce casa lor are livadă, coteț de găini, cocină de porci și grădină, fiind situată exact la marginea pădurii care începe lângă sat, primăvara aceasta Dana Nălbaru și Dragoș Bucur vor să se asigure că se bucură din timp de roadele pământului. Au amenajat un solar gigantic, iar săptămâna aceasta i-a prins lucrând în el.
Cântăreața e fericită să anunțe că a terminat de îndepărtat buruienile, în timp ce soțul ei s-a apucat să sape pământul proaspăt curățat. Urmează plantarea răsadurilor. Până ce va începe munca aceasta, Dana Nălbaru își intră serios în rolul de mamă.
„Plec să fac mâncare”, declară vedeta.
După cum se vede, viața la țară, departe de luminile reflectoarelor, îi priește. O mare bucurie vine din partea copiilor, care sunt complet implicați în noua viață a familiei, extrem de conectată cu natura.
Recent, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au decis să își popularizeze mai mult viața în mediul rural. Acum o lună, au lansat propriul canal YouTube, pe care postează episoade despre cum decurge viața lor. Au ajuns deja la episodul cu numărul 7. Lansat acum 5 zile, acesta are deja aproape 100.000 de vizualizări.
„Bucurii la țară nu este un reality-show care urmărește viața familiei noastre, ci o emisiune care documentează într-un mod cinematografic migrația unor orășeni într-un sat relativ izolat și provocările cu care omul obișnuit cu stilul de viață comod se confruntă atunci când încearcă să își realizeze un astfel de vis”, dezvăluie cele două vedete.
Citește și:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook