Dana Roba a fost foarte aproape de moarte, după ce soțul i-a dat în cap cu ciocanul și a bătut-o cu bestialitate, în vara anului 2023. Acum, la un an distanță, femeia și-a refăcut viața, iubește din nou, ba chiar are și planuri mari după pronunțarea divorțului de soțul cu intenții criminale.
Cu toate că acesta a primit 7 ani de închisoare cu executare, decizia nu este încă definitivă. Dana Roba nu a scăpat total, căci încă așteaptă să fie divorțată oficial. Pe lângă asta, se luptă și cu fosta soacră, care i-a intentat proces pe motiv că vrea să ia nepoatele, pe cele două fiice ale cuplului, la ea.
Motivele de ceartă au fost minore
Cu toate că din căsnicia cu Daniel Balaciu era să nu scape cu viață, Dana Roba vrea să facă iar nuntă, de data aceasta cu Beniamin. Make-up artistul a explicat că motivele pentru care s-a certat cu bărbatul care i-a furat inima au fost minore, legate de timpul pe care acesta îl dedica ei și celor două fiice.
Au discutat însă și au realizat cât se iubesc. Ba chiar Beniamin o ajută enorm, spune ea, atât cu fetele cât și cu treburile în casă, precum cumpărăturile necesare.
„Am ajuns la concluzia că nu putem rezista unul fără celălalt. El și-a dat seama că nu poate trăi fără mine. În plus, fetițele mă întrebau mereu de el, s-au atașat mult de el. El mă ajută mult, face cumpărăturile, scoate fetele la plimbare”, a declarat make-up artistul pentru o publicație.
Dana Roba vrea nuntă și copil cu iubitul
Pronunțarea divorțului este un moment așteptat atât de Dana Roba, cat și de Beniamin, care plănuiește „să o ceară cu 5 inele”, conform acesteia. Mai mult decât atât, Dana Roba vrea și copii cu iubitul.
„Eu sper să rămânem împreună pentru totdeauna, abia aștept să se pronunțe divorțul. Îmi doresc să mai fac copii, eu consider că dacă Dumnezeu mi-a dat viață, eu la rândul meu trebuie să dau viață. Vreau să mă căsătoresc imediat cum se rezolvă situația mea”, a continuat aceasta.
Fetele nu vor să se apropie de bunica paternă
De asemenea, make-up artistul a tranșat clar problema fostei soacre, care își vrea nepoatele alături de ea. Fiicele sale nici nu vor să audă de bunica paternă.
„Pe 23 voi avea din nou proces cu bunica copiilor, pentru vizita nepoților, dar nu va avea ce să facă. Fetele nu vor să stea la masă cu mama criminalului. Dacă ele vor vrea la un moment dat să o vadă, bine, dar până atunci, nu se pune problema”, a conchis Dana Roba.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook