Simona Ionescu / Redactor Șef

Demi Moore și fiicele ei, pictorial de senzație. Rumer Willis, fără haine, în ipostaze fierbinți

Demi Moore și fiicele ei, pictorial de senzație. Rumer Willis, fără haine, în ipostaze fierbinți
Demi Moore (57 de ani) a dovedit încă o dată că e o nonconformistă, un spirit rebel și că așa și-a educat și cele două fiice pe care le are cu faimosul actor Bruce Willis. Ea, Rumer (32 de ani) și Scout Willis (28 de ani) au publicat un set de fotografii alb-negru care nu lasă prea mult loc imaginației.

Conturile de Instagram al femeilor Moore-Willis au explodat în urmă cu două zile. Milioanele de fani au putut admira un pictorial provocator.

În primele imagini, actrița de mare succes e în primul plan. Ea apare în mijlocul unui drum, îmbrăcată într-o rochie diafană, stând pe un geamantan, iar în fundal se poate remarca o mașină clasică marca Ford Mustang care, conform scenariului, s-ar fi stricat.

Fiica ei Rumer a urmat-o pe Demi, postând o fotografie în care ea, împreună cu sora ei Scout se află în Mustang, în timp ce mama lor face autostopul. Toate trei arată angelic în acest set de poze alb-negru, având ținute satinate, machiaj diafan și bijuterii regale.

„Îmi pare rău, mama! Mă duc să votez!”, a scris Rumer la descrierea pozei, pe Instagram.

Rumer Willis este la fel de îndrăzneață ca mama ei. O dovadă în acest sens este pictorialul în care a pozat nud, legată cu sfoară și folosind ca accesoriu un bici.

Ea a explicat imaginile fierbinți spunând că „sunt despre redobândirea formei feminine”.

Din acest pictorial lipsește cea de-a treia fiică a lui Demie și Bruce, creatoarea de modă Tallulah.

Recent, despre ea am scris tot cu ocazia unui pictorial al „fetelor Willis”. Tallulah a fost foarte deschisă cu fanii ei de pe rețelele de socializare în legătură cu luptele sale pentru sănătate mentală. A vorbit cu cei 332.000 de fani ai ei de Instagram despre suferințele ei: dismorfia corporală și tulburarea obsesivă compulsivă. Creatoarea de modă a spus cu adevărat cât de important este pentru ea să se înconjoare de oameni buni și de familia ei în aceste perioade.

Tallulah a postat o fotografie cu mama Demi care a fost o lumină constantă și un punct de îndrumare pentru ea. O zi mai târziu a postat și o fotografie plină de iubire cu cele două surori mai mari, Rumer și Scout, în timp ce toate trei stau una lângă alta îmbrăcate în cămăși de noapte cu floricele.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre