În replică la tirul pe care Oana Zăvoranu l-a pornit asupra ei, Oana Roman face live-uri din mașină și caută să își țină aproape audiența. Ea și-a provocat fanii să îi pună întrebările care îi macină despre viața ei, iar ce a ieșit a întrecut orice așteptări.
Dacă a intrat în joc, mai precis l-a provocat, a trebuit să și răspundă întrebărilor. Care, cum spuneam, nu au fost cele mai confortabile. Multe s-au învârtit în jurul relației cu soțul ei, Marius Elisei. De ce i-a acceptat trădările? „Nu consider că a existat vreo trădare din partea lui, din contra”, a replicat la început, Oana Roman.
Elisei i-ar fi dat mesaje unui transsexual celebru
Marius Elisei și Oana Roman s-a despărțit înainte de Crăciunul trecut. Atunci, vedeta de televiziune a anunțat separarea punând totul pe seama unor neînțelegeri.
„Din păcate o fac până la urmă! Sunt un om asumat, sincer și transparent. Niciodată nu am fost ipocrită și nu am mimat sau pozat în fericirea perfectă așa cum se face pe rețelele sociale. Am o datorie față de publicul meu pe care nu l-am mințit niciodată. (…) În aproape 7 ani de relație am trăit împreună cu Marius momente absolut minunate și fericirea adevărată, dar am avut si momente foarte grele în care amândoi ne-am luptat cu boala, cu lipsurile, cu grijile!
Aceste încercări și-au pus amprenta asupra noastră și deși am încercat și luptat pentru familia mea, am ajuns în punctul în care între noi lucrurile nu mai funcționeaza ca și cuplu. Am decis de comun acord să ne separăm! (…)” – a fost mesajul publicat de Oana Roman la momentul despărțirii de Marius Elisei. În scurt timp însă cei doi s-au împăcat. De dragul Isabelei, fiica lor.
Liniștea nu a durat mult. În luna ianuarie a acestui an au apărut în presă o serie de mesaje pe care Marius Elisei i le-ar fi trimis unui cunoscut transsexual din România, Delia Rexha. Potrivit conversației purtate pe o rețea de socializare, soțul Oanei Roman căuta altceva. „Îmi place ce corp ai tu și nu contează că esti transsexuală, ce contează asta”, i-ar fi scris Marius Elisei, conform Cancan. La momentul respectiv Oana a susținut că nu știe nimic despre așa ceva.
Se ceartă, se departe, se împacă
Momentul a fost depășit. Cum e relația cu Marius? Oana răspunde: „Ne-am certat de foarte multe ori, ne-am despărțit la fel de multe ori și, la fel de multe ori ne-am împăcat. Așa este viața noastră, ca un roller coaster”. Elisei suflă și în iaurt.
După episodul cu Rexha a lăsat-o mai moale cu mesajele. „El nu este foarte mare fan rețele sociale și nu apare pentru că nu îi place”, a mai spus Oana Roman.
Care e relația cu Pepe? Dar cu fratele mai mic?
Acuzată de Oana Zăvoranu că o urăște pentru că a fost măritată cu Pepe, fiica lui Petre Roman spune că așa ceva nu e adevărat și nici posibil. ”Ar fi fost incest ( n.r. să aibă o relație cu Pepe), realmente suntem frați și vom fi și după moarte, sus, în cer”.
Fanii au vrut să știe și care e relația Oanei cu tatăl și și cu fratele ei cel mic. „Relația cu tata e foarte OK; vorbim, ne sfătuim. Acum nu ne-am prea văzut din cauza pandemiei, am încercat să îl protejez”, a spus Oana. Ea a admis totuși că fiul tatălui nu e defel prezent în viața ei. „Relația cu fratele meu este inexistentă. În timp, probabil, va exista o relație”, a mai spus aceasta.
Sursa foto: Instagram
Florin Busuioc, afectat de lipsa spectacolelor. A trecut la dietă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook