În lumina reflectoarelor a ieșit la iveală secretul căsniciei lui Pavel Bartoș. „Ea e singura mea calitate”, spune celebrul actor și jurat de la Românii au talent. Și nu o spune acum. O tot spune. Aceeași declarație a dat-o și într-un interviu din 2013. Se referă la timișoreanca iubită ce, de 17 ani, îi poartă numele. Anca și Pavel s-au căsătorit după trei ani de relație și au în prezent trei fete. Sofia, Rita și Eva. Cea mică are cinci ani.
Marea întrebare a lui Smiley este „cum se întreține relația romantică” după apariția copilului în familie. ”Dacă te aștepți ca relația să fie aceeași dinainte de copil, răspunsul e că nu va fi. Va fi mai completă”, a spus Anca Bartoș. Pavel Bartoș a pus punctul pe i: „Primele lunii nu te aștepta la mare lucru! E doar copilul. Nu ai cum. Asta ți-o asumi!”
„Primele câte luni?” a vrut să știe Smiley. „Depinde. La noi a fost diferit la fiecare copil. La primul după 4 – 5 luni a revenit și focul cumva. Ține mult ca părinții să se relaxeze. Atunci ne redescoperim. Până atunci nici nu apuci să te gândești. Tot efortul e spre copil”, a mai spus actorul.
Cum îți mai surprinzi partenerul după 17 ani de relație
„Eu îi schimb locul sacourilor și al hainelor și îl surprind de fiecare dată. (…) Am pus etichete ca să scăpăm de întrebările unde sunt șosetele”, glumește Anca.
„În relația cu soția ta e foarte important să fiți prieteni”, este de părere Pavel Bartoș. „Lucrurile mici fac lucrurile mari. Pavel îmi aduce flori fără niciun motiv. Observă că fac o fixație pe câte un aliment și îmi cumpără”, spune Anca. „O surprinzi când îi dai exact ce își dorește. Poate vrea un timp liber. Și faci în așa fel”, mai adaugă actorul.
În urmă cu 14 ani, Anca Bartoș a acceptat provocarea de a prezenta emisiunea „Slab sau gras”, de la Senso TV. De asemenea, în 2008, a realizat în paralel și o emisiune pentru copii, la postul de radio Itsy Bitsy. Anca a jucat în filmul „Ho, ho, ho 2: O loterie de familie”, în 2012, dar și în serialul „La urgență”, în 2006. Între timp a pornit un business, Party in a box. Și este studentă la Medicină, de anul trecut.
Sursa foto: YouTube, Viva!
Iubirea dintre Antonia si Alex Velea a început cu o mare ceartă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook