Fabuloasa poveste de viață a Oanei, soldatul cu doctorat la Sorbona. E obsedată de purici de baltă

Noua șefă de echipaj din cadrul Companiei Sprijin Luptă a Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul este o tânără femeie cu totul aparte. Soldatul Oana Gabriela Rădoi nu refuză nicio ocazie pe care i-o aduce viața. Până acum tot ce a făcut, a fost performant.

Ea a fost sportivă în lotul național de karate, apoi cercetător științific la Institutul Geologic al României. În prezent, a ales cariera militară. Dar înainte de arta și-a luat doctoratul la Sorbona.

Mai întâi, Oana a fost karatistă. În lotul național

Oana și-a descoperit pasiunea pentru sport în clasa a VIII-a. A fost așa implicată, încât în scurt timp a ajuns să participe la concursuri.  A ajuns în lotul național de karate, cu rezultate foarte bune. Mai târziu, după facultate și după ce a ajuns să aibă propriul job, a continuat să se ocupe de karate. „Când îți intră în sânge ceva e foarte greu să renunți. Acum, dacă nu mai pot să joc, măcar pot să-i inspir pe alții. Așa că am antrenat, iar mai nou sunt arbitru”, a declarat tânăra pentru Trustul de Presă al MApN.

Oana a absolvit un liceu pedagogic, apoi a ales Facultatea de Geologie, din cadrul Universității din București. A fost, mărturisește ea, decizie luată la instinct. „Mi-a plăcut cum sună. Am intrat pe locurile bugetate, la geologie tehnică. Matematică, fizică și chimie, de la profil vocațional… n-a fost ușor. (…) Am mers și la master, apoi m-am înscris la doctorat. Nu mă puteam opri”, a mai relatat tânăra soldat.

Cum a ajuns bursieră la Sorbona

Între timp, s-a angajat la Institutul Geologic al României, la secția de Muzeologie. Când s-a dus la doctorat, s-a prezentat așa de bine încât a primit și bursă.

Una dintre condițiile bursierilor era să participe la Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), un schimb de experiență între țările UE. „Am ales Franța, pentru că vorbeam franceză și pentru că acolo era o profesoară specialist pe ostracodele triasice, tema tezei mele de doctorat”, a mai spus tânăra.

De ce e pasionată de ostracode? Acestea sunt de fapt markeri biologici pentru schimbările din natură. „Ostracodele, purici de baltă, cum îi numea profesorul meu, sunt organisme vii extrem de mici (seamănă cu niște scoici), care năpârlesc de fiecare dată când cresc, iar carapacea aceea se fosilizează, în timp ce lor le crește alta, îmi explică soldatul. Din carapacea lor, putem afla variații de temperatură, adâncime, substrat. Adică sunt biomarkeri”, a arătat tânăra specialistă.

Nu a vrut să rămână în Franța, deși i s-a propus. Mesaj emoționant

După aproximativ cinci luni de studii la Sorbona, apreciată de directorul științific de laborator, i s-a propus o cotutelă. Profesoara din Franța a plăcut-o pentru că era serioasă. Așa că i s-au făcut acte de școlarizare, care echivalau studiile din România, iar după susținerea tezei de doctorat urma să aibă două diplome de doctor, una din România și una din Franța.

O lună stătea în Franța, două în țară. Acesta a fost programul pe care și l-a permis financiar. Plus că trebuia să culeagă probe din zona de studiu – Dobrogea. Și, în plus, mai și lucra. Culegea probe, le fotografia, le determina, le descria. Stătea de la 10 la 18 cu ochii în microscop.

Teza de doctorat a scris-o în română, partea științifică de cercetare, care urma să fie publicată în diverse volume din domeniu, trebuia făcută inclusiv în engleză, iar teza a susținut-o în franceză.

A avut ocazia să rămână în Franța, dar nu a vrut asta. „N-am vrut niciodată să rămân departe. Până nu iau o gură de țară, nu mă simt bine. Poate tocmai acest patriotism arată că locul meu este aici, în armată. Nu degeaba te naști unde te naști. Eu aparțin locului”, a mai spus soldatul.

A intrat în aramată așa convinsă că e ce trebuie încât și-a convins și soțul

Iar anul trecut, în plină pandemie, a văzut că sunt scoase la concurs posturi de sgp. Crede că nimic nu este întâmplător, așa că aplicat, cu credința că nhu ar ce pierde, serviciu avea oricum deja. „Recrutorul mi-a povestit așa de frumos despre armată, încât l-am înscris și pe soț”, își amintește tânăra soldat. Ea avea 35 de ani, iar soțul ei, 39. „Mă uitam la copiii cu care concuram. Mai întâi a fost proba psihologică. Din 27 au rămas șapte. După proba fizică, am rămas trei”, povestește tânăra.

E și mamă a doi copii. „Dacă vrei, poți! Toată lumea muncește pentru ce vrea. Exersezi până reușești. Viața e roz, noi ne-o facem urâtă. Dacă mergi pe principiul că o să-ți fie bine, ți-e bine. Nu a renunțat la geologie și, o dată pe lună, se duce la foștii ei colegi. Am o datorie morală de a termina ce am început. Cât pot să-mi rup din timp să merg să ajut, o voi face”, spune Oana Gabriela Rădoi. În trei ani va fi subofițer, iar apoi, ofițer.

Sursa foto: Trustul de presă al MApN