Simona Ionescu / Redactor Șef

Femeile lui Irinel cu care a tocat averea până a ajuns la azil. Ce fac fostele iubite acum

Femeile lui Irinel cu care a tocat averea până a ajuns la azil. Ce fac fostele iubite acum
A avut norocul să se nască în familia unui nomenclaturist al regimului comunist, Ion Columbeanu, și să moștenească o avere mare. I-au plăcut petrecerile, luxul și, mai ales, femeile foarte tinere. O singură excepție a avut: o femie deșteaptă, care l-a dirijat spre afaceri.

Multe domnișoare au trecut prin patul lui Irinel Columbeanu sau el prin patul lor, până să rămână falit și să ajungă la azil. Până și vila de la Izvorani a ars într-un incendiu suspect. Ruinele sunt și azi sub schestru la o bancă.

Despre viața sa de familie, dar și cea amoroasă, fostul milionar a scris trei cărți. Le-a publicat înainte de accidentul vascular. Din acest motiv, probabil că nu va urma o continuare.

Din multitudinea de femei cu care și-a trăit anii maturității de după 1990, doar șase au ocupat un loc stabil și de ieșit în lume, în cercurile de prieteni, în cluburi, în presă.

Cu cine s-a iubit Irinel, înainte de a ajunge la azil

Gabriela Botezat, cunoscută și ca Blanche

Legătura cu această tânără din Suceava nu a fost prea mediatizată deoarece Irinel nu intrase încă în atenția presei decât cu niște știri despre fiul cui era și că a făcut o afacere cu Alcatel, companie de telefonie.

Relația cu Blanche nici nu a durat mult, din vara lui 2004 până în martie 2005. Despărțirea de suceveancă a fost cu scandal. După ce a plecat din vila lui, Irinel a trimis o mașină în localitatea unde stătea fata ca să-și ia înapoi cadourile pe care i le dăruise. Inclusiv hainele.

Îmi amintesc că, în urmă cu vreo 13 ani, un reporter de la ziarul la care lucram a găsit-o pe Blanche într-o localitate din Moldova. Se căsătorise, îi era bine și nici n-a vrut să audă de Irinel Columbeanu.

Anna Lesko, azi o cunoscută cântăreață

Anna Lesko, născută la Chișinău, este de origine ucraineană. A venit în România de la vârsta de 17 ani, ca să-și facă un rost deoarece era crescută doar de mamă. Tot atunci a căzut în brațele milionarului Irinel Columbeanu. Acesta a instalat-o în vila de la Izvorani, a lăsat-o să-i decoreze casa, să picteze și i-a netezit cariera muzicală. Nu de puține ori i-a plătit videoclipuri care costau și zeci de mii de euro. Peste 8 ani a ținut amorul pătimaș dintre Anna Lesko și Irinel.

Astăzi, Anna se pregătește să aniverseze, în ianuarie, împlinirea a 45 de ani. După o relație mediatizată cu Codin Maticiuc, Anna s-a căsătorit cu impresarul ei. Au un băiat împreună, dar căsnicia nu a ținut prea mult și au divorțat.

În afară de concerte, Anna Lesko s-a făcut remarcat cu vlogurile ei în care gătește tot felul de preparate, mai ales din Ucraina și Republica Moldova.

Cu Irinel a rupt orice relație, cei doi nefiind surprinși vreodată împreună și nici informații „pe surse” n-au apărut că artista l-ar fi vizitat la azil sau l-ar fi ajutat în vreun fel.

Romanița Iovan, creatoarea de modă

Despre Romanița Ciolacu, devenită Iovan după căsătoria cu pilotul Adrian Iovan, s-a spus că a fost „motivul despărțirii lui Irinel Columbeanu de Anna Lesko”.

Ea și cu Irinel se cunoșteau încă din vremea lui Ceaușescu, când Romanița era model în echipa Zinei Dumitrescu, la Casa de Modă Venus. S-au apropiat mai mult după revoluție, dar pentru a intra în afaceri de modă. Irinel era cuplat cu Anna Lesko atunci când Romanița și el s-au lansat în niște investiții imobiliare. Probabil și cu ajutorul relațiilor lui Columbeanu senior, cei doi au reușit să ia mai multe apartamente și spații în Piața Victoriei.

Romaința este o femeie deșteaptă, a reușit să gestioneze bine afacerile imobiliare, și averile celor doi au început să crească. Apoi, ea și Iri au format un cuplu, chiar dacă era ușor ciudat. Presa mondenă arăta mereu fotografii cu ei, cât de înaltă era Romanița și cât de scund era Irinel.

A fost un deceniu de iubire terminat însă fără căsătorie.

Monica Gabor, eleva de liceu care a devenit „marea iubire”

Povestea lor de iubire a fost unul dintre cele mai savuroase subiecte ale ultimilor 18-19 ani, după cum nici la acest moment detaliile nu încetează să apară. Mai ales că Irinel a scris și o carte despre anii cu Monica, fata care și-a luat BAC-ul când era combinată cu el și trăiau la Izvorani.

Au făcut o nuntă fastuoasă, cu peste 1000 de invitați. Au fost căsătoriți mai bine de cinci ani, au împreună o fată, pe Irina, acum adolescentă. Luxul a caracterizat toată căsătoria lor și nu ezitau să-l arate lumii. Cu toate acestea, Irinel și Monica au decis să divorțeze în urmă cu 11-12 ani.

Monica a plecat în America, trăiește de ani buni cu Mr. Pink și băiatul acestuia, dar și cu fiica ei Irina, pe care a luat-o la ea cu acceptul lui Irinel. Nu sunt date clare că l-ar ajuta cu bani pe fostul soț, acum internat la azil, deoarece declarațiile lui Irinel Columbeanu sunt contradictorii în această privință.

Anca și Flore

Sunt două blonde cu care Irinel a fost surprins în jacuzzi ș despre care s-a scris că milionarul a înșelat-o pe Monica. De aici s-ar fi ajuns și la divorț.

Despre ele nu se mai știe nimic, au dispărut repede din viața lui Irinel Columbeanu.

Oana Cojocaru, ultima iubită

Oana este o tânăra din Bacău mai mică decât Irinel cu 40 de ani. Ei i-a dedicat fostul milionar un capitol important din ultima sa carte. Acolo povestește cum a remarcat-o la un eveniment unde fata de 20 de ani (atunci) acorda niște diplome și premii. I-a picat cu tronc, apoi a descoperit-o pe o rețea socială și a agățat-o. S-au întâlnit și a aflat că Oana lucra pentru o companie care organiza evenimente și prezentări de modă.

A reușit să o cucerească, introducând-o în lumea lui mondenă. Nu mai era chiar un milionar autentic, dar ceva cheag mai avea pentru a o scoate la restaurante de lux, în cluburi, să-i cumpere genți scumpe, o bijuterie sau un ceas.

Dar cel mai important lucru, Irinel a investit în cariera de model a Oanei Cojocaru. Cu prieteni în presa mondenă și cu un naș care organiza festivaluri de modă cu manechine superbe, lui Irinel nu i-a fost greu să o propulseze pe tânăra lui iubită.

Când i-a ars vila de la Izvorani și a rămas falit, Oana a rămas lângă el. Au stat în chirie în Colentina, într-o garsonieră iar Irinel gătea. S-a sfârșit relația în 2020. Oana a fost ultima iubită.

 Despre ea s-a aflat că l-ar fi vizitat la azil pe Irinel Columbeanu, dar doar ca să-i ridice moralul, să nu se simtă singur și uitat.

Ultimele vești despre Oana Cojocaru, tânăra ajunsă acum la 26 de ani, și care e și mai frumoasă după niște intervenții estetice, sunt impresionante.  Se spune că tânăra a făcut o schimbare majoră în plan sentimental, iar acum s-a cuplat cu un bărbat foarte bogat. Nu foarte tânăr, dar ei îi plac bărbații „mai copți”.

Afaceristul nu e nominalizat, doar se spune că a fost, în trecut, acționar la una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România și, oficial, ar fi încă însurat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre