Simona Ionescu / Redactor Șef

Gândire de geniu. Elon Musk a ales să stea cu tatăl abuziv pentru a-și depăși limitele

Gândire de geniu. Elon Musk a ales să stea cu tatăl abuziv pentru a-și depăși limitele
Miliardarul Elon Musk, noul proprietar Twitter, care bulversează internetul de la o oră la alta cu deciziile pe care le ia, a avut o copilărie nefericită, dar a luat și niște decizii radicale, de mic.

Elon Musk a dat dovadă de o gândire de geniu încă din copilărie. El a ales să stea cu tatăl său abuziv, după doi ani de liniște și armonie alături de mama sa și frații săi. Motivația miliardarului a fost una foarte concretă: a vrut să își depășească limitele, pe de o parte. Pe de cealaltă parte, a avut nevoie de timp să citească întreaga bibliotecă a părintelui. Acesta deținea inclusiv toată colecția enciclopediei Britannica.

După cum dezvăluie într-o emisiune, Elon Musk și-a petrecut copilăria în Africa de Sud. El a locuit cu tatăl său abuziv până la vârsta de 17 ani. Apoi a decis de unul singur să plece de acasă, cu o valiză.

Elon Musk a crescut cu un tată violent

E foarte serios  și asumat când recunoaște „nu am avut o copilărie fericită”. Mama lui Elon Musk, Maye, povestește că, atunci când l-a cunoscut pe Errol, tatăl lui Elon Musk și al celorlalți doi frați ai săi, acesta i s-a părut un bădăran. Peste câțiva ani, după ce ea absolvise școala, Errol a apărut din nou în viața ei, cu un inel de logodnă, cerând-o în căsătorie. „Eu am spus că nu am să-l port niciodată, dar el s-a dus în fața familiei mele și le-a spus că ne-am logodit.

Ceea ce a surprins familia foarte mult pentru că nici măcar nu știau că mă văd cu el sau cu cineva. Apoi am primit o telegramă de la părinți care mă felicitau și mi-au spus că aranjamentele pentru căsătorie sunt făcute și că urmează o nuntă cu 800 de persoane invitate. L-am crezut când mi-a spus că va fi diferit după ce ne vom căsători, amabil și drăguț”, își amintește femeia. Din luna de miere s-a întors gravidă și deja bătută de proaspătul ei soț.

„Elon a crescut, așadar, într-un cămin foarte violent. Errol mă lovea când conduceam mașina, iar Elon încerca să îl lovească pe tatăl său, ca să nu mai dea în mine. Când Elon a făcut 8 ani, am plecat”, a mai povestit Maye Musk. La momentul acela, miliardarul mai avea doi frați, mai mici.

De ce s-a mutat Elon Musk înapoi cu tata

„Tata avea probleme serioase. Era foarte violent”, își amintește Elon Musk. Mama sa povestește că la doi ani după ea și copiii l-au părăsit pe Errol Musk, Elon a anunțat-o că vrea să se ducă să locuiască cu el. Decizia copilului a fost un șoc. „Dar tatăl lui avea Enciclopedia Britannica, întreaga colecție, ceva ce eu nu îmi permiteam. Elon citise tot ce era în biblioteca publică și a înțeles că, la tatăl său, avea oportunitatea să citească toate acele enciclopedii”, a mai relatat Maye Musk.

Ea mai amintește că, la școală, Elon Musk a fost mai degrabă timid și hărțuit. „Nu avea mulți prieteni”, mai spune ea. Cei care l-au întâlnit în școală relatează și ei că actualul miliardar era „ciudat” și că a fost sistematic hărțuit de colegi, ani la rând.

Sursa foto: capturi TikTok

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre