Amelia Răcea încântă publicul ce vine la Circul București cu show-ul ei. A fost campioană europeană la bârnă în anul 2010, la Birmingham, cu şase medalii, două de aur (sărituri şi bârnă) şi patru de argint (sol, paralele, individual compus şi cu echipa) la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tampere.
Sportiva este o gorjeancă ambițioasă, în vârstă de 25 de ani. E mama unui băiețel superb în vârstă de trei ani și a ales să muncească în continuare din greu în sala de antrenamente decât să găsească orice alt job. Și spune că se bucură teribil de ropotele de aplauze ale micuților spectatori și ale părinților și bunicilor lor.
Micuța sportivă de la Deva
„Am început gimnastica artistică la 6 ani, la CSS Cetate Deva (n.r. o pepinieră a sportivelor de mare valoare a României). Eram atât de mică… Dar îmi amintesc perfect nerăbdarea pe care o aveam în suflet după e am dat probele de înscriere în clubul sportiv, abia așteptam să primesc răspunsul dacă sunt, sau nu, admisă! Când am primit răspunsul pozitiv, pur și simplu nu mai puteam de fericire!”, a povestit Amelia Răcea jurnalistei Sandra Sălăgean de la Evenimentul zilei.
Nu a trecut mult timp și Amelia a fost „aruncată” direct printre talentele mari ale sportului. Au început să curgă competițiile naționale de unde pleca mereu cu aur și, mai rar, argint – la toate aparatele.
În gândul ei, pe lângă matematica exercițiilor pe care le executa, se afla și imaginea gimnastelor pe care le îndrăgea și aprecia: Andreea Răducan, Simona Amânar… Nu s-a uitat spre sportivele din alte țări pentru că spune că „mereu, ce-i al României mereu va fi al României: gimnastica”.
Antrenamentele erau dure pentru orice copil. Amelia Răcea – ca și alte sportive din gimnastică – își abținea lacrimile când izbea solul de la 2 metri înălțime, când suferea luxații sau alte chinuri fără de care nu se poate atinge performanța: „M-am gândit de multe ori să renunț la sport. Durerile erau de tot felul și de o intensitate foarte mare. Totodată, am reușit să trec peste, m-am adunat și am continuat. Părinții m-au încurajat foarte mult, la fel și antrenorii”. Cei care au format-o și au crescut-o în gimnastică sunt antrenorii emeriți ai loturilor olimpice Ramona Micu și Florin Cotuțiu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook