După un an și jumătate de relație, Rita Ora și Taika Waititi s-au căsătorit în secret la Londra, luni, 8 august. Cei doi au început legătura lor amoroasă la scurt timp după ce Rita s-a despărțit de producătorul Romain Gavras. Nici măcar nu a existat nicio cerere în căsătorie pompoasă, prietenii lor dezvăluind că ambii, aproape simultan, și-au spus unul altuia „vreau să mă căsătoresc cu tine!”. Zis și făcut, căci vedetele sunt de acum o familie cu acte-n regulă.
Cântăreața britanică în vârstă de 31 de ani și regizorul și scenaristul neozeelandez de 46 de ani (cel care a regizat Thor: Ragnarok în 2017) au plănuit o căsătorie care reflectă fidel natura foarte discretă a relației lor. Potrivit unor surse care au transmis câteva detalii ziarului britanic The Sun, „ideea nu a fost să facă ceva mare și ostentativ și să se laude cu asta înainte. Este vorba pur și simplu despre doi oameni îndrăgostiți care au simțit că este momentul potrivit pentru a-și oficializa relația”. Se pare, însă, că o mare petrecere este deja planificată.
Rita Ora și Taika Waititi nu au lună de miere după ce s-au căsătorit
Imediat după cununie cei doi nu au plecat în luna de miere. Nici măcar nu au evadat pe un iaht, o zi. Rita Ora s-a reîntors la lucru, în studioul de înregistrări, unde pregătește un nou album.
Frumoasa cântăreață a împărtășit, joi, c u fanii ei, o serie de imagini din viața ei. Ea se plânge că este august, toată lumea e în. Vacanță iar ea, practic, nu a ieșit din casă. „Practic locuiesc în studio”, a ,mărturisit aceasta, spunând, în egală măsură, că este foarte fericită cu acest ultim proiect al ei. Mai mult, ea a și oferit niște „mostre” muzicale, cântând pe InstaStory.
Relație începută pe platourile de filmare
Rita Ora și Taika Waititi s-au cunoscut pe platourile de filmare a emisiunii The Voice, în Australia. Ei și-au făcut debutul ca un cuplu oficial pe covorul roșu la premiera din Los Angeles a filmului The Suicide Squad în august 2021.
Anul acesta, de Ziua Îndrăgostiților, Rita a distribuit pe rețelele sociale o fotografie adorabilă, iar Taika a scris: „Noi, acum patru ani. Acum. Mulțumesc că ai fost cool și că mi-ai adus bucurie mereu”. Date fiind contractele lor, au locuit în Sydney, LA și acum în Londra – așa că poate că un pic de timp împreună într-un singur loc este singura lună de miere de care au nevoie.
Sursa foto: Insragram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook