Laura Vicol face schimbări în viața ei și a copiilor: „În viața reală nu vine nimeni să te salveze”

Odată cu implicarea ei în scandalul Nordis, Laura Vicol și-a atras inclusiv amenințări la viața ei, dar și a copiilor. La începutul lunii iunie, avocata cerea ajutorul autorităților după ce fusese amenințată de un individ, în mediul online. Acesta îi scria mesaje în care o amenința atât pe ea, cât și copii, că îi va transforma în cazul „Cosmopolis 2”, dar și că le va arunca cu acid pe față.
După ce a cerut public intervenția autorităților în acest caz, Laura Vicol a hotărât se pare să învețe să se apere singură. Astfel, a început să facă schimbări în viața ei, dar și a copiilor. Și-a făcut în primul rând o mică plăcere: un tatuaj.
Laura Vicol și-a realizat recent un tatuaj cu o vulpe care poartă o coroană pe cap. Fosta președintă a Comisiei juridice din Parlament nu a dezvăluit însemnătatea, dar din încântarea de pe chipul ei, pare că vulpea, sau „vulpița” este chiar ea, în timp ce coroana de pe cap poate însemna că se consideră o învingătoare.
Totuși, după ce în luna iunie spunea că se va adresa justiției în cazul amenințărilor primite, acum pare că s-a petrecut o schimbare în atitudinea Laurei Vicol, căci aceasta a trecut la măsuri extreme: își învață copiii să tragă cu arma și spune că nu a cerut niciodată protecție.
Că a uitat sau nu de propriile sale vorbe din urmă cu două luni, nu se știe. Însă avocata a fost pozată în timp ce se afla într-un poligon autorizat și trăgea cu arma.
„N-am cerut niciodată protecție. Am tras. Am învățat să trag. Cu arma, nu substanțe care vă omoară creierul ăla mic. Femeia care știe să lupte nu mai are nevoie de explicații. Învăț și copiii. De ce? Pentru că vreau ca fiii mei să crească liberi. Să înțeleagă ce înseamnă să iubești o țară, nu doar să o locuiești. Pentru că în viața reală nu vine nimeni să te salveze. Țara asta are nevoie de caractere, nu de consumatori şi fetițe în costum!”, a scris Laura Vicol în dreptul unui colaj de fotografii realizate în poligon.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook