Ziua de naștere a Monicăi a început cu o surpriză nemaipomenită din partea surorii sale, Ramona, care a făcut un colaj cu mai multe fotografii cu cele trei surori. Dar și un mesaj de dragoste, postat apoi pe rețelele de socializare:
„Dragostea mea, sufletul meu, inima mea. Aduci atâta bucurie în familia noastră și sunt veșnic recunoscătoare că te am nu doar ca soră, ci ca și cea mai bună prietenă. Te iubesc foarte, foarte mult. Îmi este dor de tine cum nu-ți imaginezi. La mulți ani fericiți!”, a fost mesajul emoționant al Ramonei Gabor.
„From my son”
Recent, Monica le-a arătat fanilor săi și ce cadouri minunate a primit la aniversare, printre care se află și un superb inel de tipul celor de logodnă, pe care l-a primit în dar de la Anthony, fiul lui Mr. Pink. și nu pare deloc ieftin, ci chiar ar putea să coste mii de dolari. Dacă piatra este un veritabil diamant, atunci putem discuta de un cadou cu valoare de câteva zeci de mii de euro.
Totodată, slabe șanse ca tatăl său, milionarul Mr. Pink, să-i fi dat micuțului Anthony o alocație atât de generoasă.
„De la fiul meu”, s-a lăudat Monica Gabor. Ca să știe toată lumea ce relație fericită are și cât de mult o iubește micul chinez.
Irinel Columbeanu, bun de plată
Nu la fel de bine îi merge lui Irinel Columbeanu. Chiar dacă nu mai e proprietarul celebrei de la Izvorani, el a fost dat în judecată de Enel, care a și câștigat procesul, așa că fostul miliardar trebuie să scoată bani din buzunar. Dar el nu se lasă și spune că va face tot ce poate ca să-și facă dreptate.
„Știam că procesul fusese mutat prin hotărârea Judecătoriei Buftea, de acolo la Judecătoria Sectorului 1, nu sunt la curent cu aspectul că s-ar fi și judecat deja. Sincer, de-abia așteptam să fi avut ocazia să întreb în fața instanței partea reclamantă pe ce documente s-or fi bazat ca să mă cheme în judecată.
Câtă vreme locuința care reprezintă punctul de consum de la adresa: strada Jandarmeriei numărul 8, sat Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov, nu mai este demult locuită, deci nu mai are cine să consume, situație de notorietate publică de la incendiul total ce a avut loc acolo în ultimul weekend din 2020.
Amplu relatat cu patos în toată presa și mai ales câtă vreme eu nu mai sunt demult proprietar acolo. Aspect despre care eu am informat partea reclamantă, solicitându-i în scris schimbarea contractului de furnizare energie electrică de pe numele meu.”, a declarat Irinel Columbeanu, pentru Click!.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook