Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Lis povestește cât de săracă a fost. „Am dat la o parte piciorușele de gândac și am mâncat în continuare”

Oana Lis povestește cât de săracă a fost. „Am dat la o parte piciorușele de gândac și am mâncat în continuare”
A recunoscut de multe ori că Viorel Lis i-a fost nu doar iubit și soț, ci și prieten și părinte. Pentru că viața Oanei Lis până să-l cunoască pe fostul primar al Capitalei a fost cumplită. Recent, aceasta a povestit cât de săracă a fost.

Viața a fost nedreaptă cu Oana Lis, dar când i l-a scos în cale pe Viorel Lis, s-a transformat din cenușăreasă în prințesă. Blonda a relatat câteva episoade din copilărie, în care a trăit într-o sărăcie lucie. 

„Dormeam cu mielul în pat, cu gândacii, cu puricii, cu găinile”

Și-a dorit să ajungă cineva în viață și a reușit, chiar dacă în copilărie a suferit enorm pentru că au existat zile în care nu avea ce mânca.

„Am avut o viață foarte ciudată. De la două săptămânii, părinții m-au dat la străbunica mea, grădinița am făcut-o la țară.

Dacă făta oaia, dormeam cu mielul în pat două-trei luni, când era frig afară. Cu gândacii, cu găinile, cu puricii. Dar lucrurile astea m-au călit. Mă condamnă unii că m-am îngrășat, dar ei nu știu ce viață am avut eu. Am fost în cel mai de jos punct, în care chiar nu ai ce să mănânci”, s-a destăinuit Oana.

„Era mâncare în dulap doar pentru el, pentru că îl închidea cu cheia”

Oana Lis a povestit despre copilăria în care nu a avut ce mânca

Soția lui Viorel Lis retrăiește și acum momentele în care tatăl său ajungea acasă când vroia, fără să-i pese că îl așteaptă un copil.

„După ce a murit mama, eram clasa a opta și îmi doream mult să vin la liceu în București. Și tatăl meu umbla cu femei, alcool, venea acasă din când în când și nu-mi dădea să mănânc. Sau era mâncare în dulap, dar doar pentru el, pentru că îl închidea cu cheia.

Mi-aduc aminte odată că am găsit niște cartofi și i-am prăjit. La un moment dat văd ceva mai negru, ca un picioruș. Când colo era ditamai gândacul, dar imens… atunci mi-era atât de foame, că am dat piciorușele la o parte și am mâncat”, a povestit Oana Lis în podcast-ul lui Jorge.

Oana Lis, despre prima savarină

În timp ce alți copii se bucurau de dulciuri, Oana nu știa ce înseamnă cuvântul desert. La o cafenea însă, a văzut cum cineva a lăsat o savarină după ce mușcase din prăjitură.

„Nu aveam bani să-mi cumpăr, am luat savarina aia și am mâncat-o. Dar nu m-am îmbolnăvit. Și am multe exemple din astea. Când ai avut o copilărie ca a mea, nu te mai sperii de nimic. Voi putea mânca și făină din insecte, când va fi”, a mărturisit vedeta.  

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre