Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Zăvoranu, despre copilăria ca la Hollywood. „Nu știam să mă spăl pe dinți, dar tata mi-a cumpărat motoretă Suzuki”

Oana Zăvoranu, despre copilăria ca la Hollywood. „Nu știam să mă spăl pe dinți, dar tata mi-a cumpărat motoretă Suzuki”
Oana Zăvoranu a vorbit de-a lungul vieții foarte puțin despre copilărie și bunici. Dar spune că a făcut parte dintre cei care au avut o copilărie ca în povești și un tată care i-a fost idol.

Oana Zăvoranu a fost și va rămâne fata lui tata. Queridei îi sclipesc ochii și acum când vorbește despre părintele său, care a făcut „șapte ani de pușcărie grea, pentru că nu a vrut să fie comunist, turnător, sifon, să se înregimenteze, să se supună regulilor absurde”.

„Nu trăgeam nici apa la baie, o făcea tata, ca să nu se obosească prințesa lui”

„Tata a reușit să se strecoare, era în zodia Pești… Nu cred că există fată care să-și fi iubit tatăl cum am făcut-o eu și nici tată care să-și iubească fiica așa cum a făcut tata. Nu trăgeam apa de la baie după ce făceam pipi, pentru că tata voia să o facă el, ca să nu se obosească prințesa lui. (…) Eu exist pentru că a vrut tata, trăiesc pentru că m-a ajutat tata.

Nu-i iau mamei din merite, dar am fost și o să mor fata lui tata. (…) Am avut o copilărie de Hollywood. Nu știam să mă spăl bine pe dinți și tata îmi cumpărase o motoretă Suzuki.

Mi-ar fi luat un Ferrari să-l pună în fața casei să-l aibă fata. (…) Aveam note bune la școală, rezultate foarte bune, am realizat la o vârstă mică toate eforturile și riscurile pe care și le asumă tata pentru ca eu să am o viață privilegiată”, s-a destăinuit bruneta.

Cum a pregătit-o tatăl pentru viață

Oana Zăvoranu, despre copilăria ca la Hollywood. „Nu știam să mă spăl pe dinți, dar tata mi-a cumpărat motoretă Suzuki”
Oana Zăvoranu spune că a avut cel mai bun tatăl din lume

„Capitalist într-un cuib de comuniști”, tatăl Oanei Zăvoranu a dat-o la cele mai bune școli, unde toți colegii erau „copii de tovarăși, doar eu copil de șmecher mafiot, care nu a zis niciodată mulțumesc partidului”. Părintele nu i-a cerut nimic Oanei, în afară de a învăța. Și a pregătit-o pentru viață când nu împlinise opt ani.

„Își punea vin cu Pepsi, puțin, Kentul lângă el, iar eu acolo cu paharul cu lapte. Mi-a spus atunci că o fată trebuie să aibă următoarele calități ca să răzbească în viață. Să știe să deschidă gura, să fie deșteaptă, să-i meargă mintea să nu fie o tăntăloaică ce se înroșește.

Să fie curată, să nu miroasă gurița, chiloțeii trebuie să fie impecabili, manichiura, pedichiura, părul aranjat mereu, parfumată. Când m-a întrebat cu cine vreau să mă mărit când voi fi mare, am spus cu tine”, și-a amintit Oana Zăvoranu.

„Auzi, mă, tu te-ai spălat pe dinți?”

Prima și ultima dată când un băiat a condus-o acasă pe Oana Zăvoranu s-a întâmplat când vedeta avea opt ani. Prima întrebare pe care tatăl vedetei i-a adresat-o băiatului recunoaște că a blocat-o chiar și pe ea.

„Ne țineam de mână și noi. A coborât tata și i-am spus că el e Radu. S-a uitat tata la el și l-a întrebat: Auzi, mă, tu te-ai spălat pe dinți astăzi? Ăla a făcut o față… Mă, tu ai pupat-o pe fi-mea vreodată? Eu nici nu știam ce înseamnă asta….

Dacă vreodată ai de gând să o pupi pe fi-mea, să te speli pe dinți. Nu m-a mai dus nimeni niciodată acasă de atunci, ne despărțeam în capul străzii”, a recunoscut vedeta, emoționată.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre