Simona Ionescu / Redactor Șef

Premierul Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu iubita sa, Carrie

Premierul Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu iubita sa, Carrie
Englezii au aflat din presă, sâmbătă seara, că premierul lor s-a căsătorit cu partenera sa și mama băiețelului lui.

Carrie Symonds a devenit doamna Johnson la 33 de ani. Ceremonia s-a petrecut într-o deplină discreție, sâmbătă dimineața, iar numărul invitaților a fost foarte redus. Presa a aflat abia seara târziu despre căsătoria premierului Marii Britanii cu mama copilului său.

Prin această uniune, Boris Johnson a devenit primul prim-ministru care s-a căsătorit în funcție de când Lord Liverpool s-a căsătorit cu Mary Chester în 1822.

Boris Johnson, în vârstă de 56 de ani, s-a căsătorit cu Carrie Symonds, de 33 de ani, în catedrala catolică Westminster, în fața unei mână de prieteni apropiați și familie.

Totul a fost ținut secret față de public în legătură cu ceremonia. S-a aflat că mireasa a purtat o rochie albă, dar fără voal, scrie Daily Mail.

Băiețelul lor, Wilfred, în vârstă de un an, a participat la nuntă, la fel ca și doi martori oficiali.

În ziua nunții, noua doamnă Johnson a postat pe contul ei de socializare o fotografie a fiului lor într-un câmp cu flori albastre.

La nunta secretă se presupune că au participat tatăl premierului, Stanley, sora și frații lui.

Nunta vine la doar șase zile după ce cuplul a trimis invitații cu data ceremoniei pentru ziua de 30 iulie 2022.

Aseară, capelanul catedralei, părintele Michael Donaghy, a recunoscut că nici măcar el nu știa identitatea mirilor VIP până când nu au sosit. El a spus: „A fost păstrat totul foarte confidențial”.

Conform regulilor actuale ale Covid există o limită de 30 de invitați la nunți. Iar premierul Boris Johnson s-a conformat.

Ridicarea restricției cu privire la numărul de invitați se va ridica pe 21 iunie. „Ziua libertății” – atunci când s-a anunțat că majoritatea restricțiilor vor fi ridicate.

Presa opinează că, având în vedere că premierul se va întoarce la serviciu săptămâna viitoare, pare puțin probabil ca proaspătul cuplul să aibă lună de miere.

Cuplul Boris și Carrie își va face debutul ca soț și soție la summitul G7 din iunie.

Ziariștii au aflat târziu că la locuința premierului are loc petrecerea de nuntă și au mers la fața locului. Au suprins în fotografii oaspeții și muzicanții la plecare.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre