Simona Pătruleasa, o mamă foarte strictă cu copilul său. Ce reguli i-a impus fetiței. Video
![Simona Pătruleasa, o mamă foarte strictă cu copilul său. Ce reguli i-a impus fetiței. Video](https://retetesivedete.ro/wp-content/uploads/2025/02/simona-patruleasa-1.jpg)
Simona Pătruleasa nu cedează în fața fetiței sale, oricât de mult ar insista. Prezentatoarea consideră că regulile sunt foarte importante în educarea unui copil și nu face rabat de la nimic.
Invitată în podcast-ul lui Cătălin Măruță, Simona Pătruleasa a vorbit despre educația pe care o dă fetiței sale, pe care multă lume o consideră spartană.
„Sunt strictă, dar fără reguli nu se poate. Am încercat și copiii știu foarte multe, sunt manipulatori. Și știu cum să facă niște lucruri. Iar eu consider că dacă ei nu au reguli, nu pot funcționa, sau cel puțin unii dintre ei. Să nu generalizăm, pentru că sunt unii care așa sunt ei făcuți”, i-a spus vedeta lui Măruță.
Întrebată de prezentator, cât de mult beneficiază copilul de telefon, Simona Pătruleasa a spus că îl primește doar în week-end și nici atunci nu e la discreție. „Se va supăra pe mine că am spus asta, va fi foarte grav, dar asta este realitatea.
Și încurajez pe toată lumea să facă asta, pentru că avem niște rezultate spectaculoase. În timpul săptămânii citim, cântăm la pian, desenăm, jucăm șah, remi, orice… (…) Nici în week-end nu are voie cu telefonul cât vrea. Păi, ce facem? Dacă în week-end are voie zece ore stă trei zile, 30 de ore, e ca și cum ar sta în timpul săptămânii, nu?”, a mai spus Simona Pătruleasa.
Pentru că-și dorește foarte mult ca fetița sa să aibă o educație aleasă, Simona Pătruleasa, dezamăgită de sistemul de stat a ales ca anul trecut să-și mute fetița la o școală privată.
„Ingrid este acum la privat. Am avut niște dezamăgiri în sistemul de stat și am ales pentru siguranță. Îmi doream mai multe reguli, îmi doream uniformă, îmi doream să nu fie telefon la școală și pentru că în sistemul de stat nu existau regulile astea, am preferat să o mutăm undeva unde există”, a declarat, prezentatoarea, pentru o publicație.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook