Simona Ionescu / Redactor Șef

Tom Cruise și Ana de Armas, primele gesturi publice de afecțiune. Imaginile sunt dovada că nu se mai ascund

Tom Cruise și Ana de Armas, primele gesturi publice de afecțiune. Imaginile sunt dovada că nu se mai ascund
După luni de zile în care nu au confirmat că sunt într-o relație, ceva s-a schimbat între Tom Cruise și Ana de Armas. Aceștia nu se mai ascund, astfel că au apărut primele gesturi publice de afecțiune.

Tom Cruise și Ana de Armas au stârnit pentru prima dată zvonuri de relație în februarie, când au fost văzuți luând cina împreună în Londra. La acel moment, o sursă a minimalizat speculațiile, spunând că „discutau despre posibile colaborări”. 

Însă în luna mai, zvonurile au căpătat amploare. Tom Cruise a fost văzut participând la petrecerea de ziua de naștere a Anei de Armas în Londra, și plimbându-se cu ea prin parc la scurt timp după aceea. În aceeași lună, au fost fotografiați zburând cu elicopterul și părăsind împreună petrecerea aniversară a lui David Beckham, care a împlinit 50 de ani, un eveniment plin de vedete.

Tom Cruise o copleșește cu cadouri pe Ana de Armas 

Într-o apariție din luna mai, Ana de Armas a avut doar cuvinte de laudă la adresa actorului, cu toate că a refuzat să confirme relația. 

Tom Cruise și Ana de Armas, primele gesturi publice de afecțiune. Imaginile sunt dovada că nu se mai ascund
Tom Cruise și Ana de Armas au fost împreună inclusiv la ziua lui David Beckham

Întărind suspiciunile, surse apropiate celor doi susțin că Tom Cruise o răsfață pe Ana de Armas cu numeroase cadouri, inclusiv brățări din aur, haine de designer și cărți despre care știa că i-ar plăcea. 

„Probabil cel mai mare cadou pe care i l-a făcut este faptul că o poate duce oriunde în lume, în orice moment. Ei îi place să călătorească” a spus un apropiat.

Tom Cruise și Ana de Armas, gesturi publice de afecțiune care confirmă relația 

Acum, Tom Cruise și Ana de Armas atrag din nou toate privirile după ce au confirmat zvonurile despre o posibilă relație romantică printr-o apariție plină de gesturi de afecțiune în Vermont. Duminică, cei doi au fost fotografiați plimbându-se de mână prin centrul orașului Woodstock. 

Tom Cruise și Ana de Armas, primele gesturi publice de afecțiune. Imaginile sunt dovada că nu se mai ascund
Tom Cruise și Ana de Armas s-au plimbat de mână, prin centrul orașului
Foto: X

Starul din „Misiune: Imposibilă”, în vârstă de 63 de ani, a adoptat un look lejer, purtând un tricou bleumarin, blugi, ochelari de soare și o șapcă, în timp ce actrița din „Ballerina”, în vârstă de 37 de ani, a optat pentru un stil simplu și elegant: un tricou alb și blugi negri mulați.

Martorii spun că presupusul cuplu și-a petrecut după-amiaza făcând cumpărături, savurând înghețată și bucurându-se de o plimbare cu mașina printr-un parc național din apropiere.

Această apariție vine la doar o zi după ce cei doi au fost văzuți dansând împreună la un concert Oasis în Londra, sâmbătă, unde Cruise a fost surprins întinzându-se să-i ia actriței mâna în mijlocul unei melodii.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *