Un fost concurent de la emisiunea „Te cunosc de undeva” a slăbit 35 de kilograme. La ce poftește încă vedeta

După ce a slăbit 35 de kilograme, un fost concurent al emisiunii „Te cunosc de undeva” se simte ca o altă persoană. Și a devenit o sursă de inspirație pentru oricine crede că a face o asemenea schimbare e imposibil. Vedeta a mărturisit recent că încă mai are pofte.
Cu disciplină, răbdare și un strop de umor, orice vis poate deveni realitate, a dovedit Zarug. Acesta a trecut printr-o transformare spectaculoasă într-un timp relativ scurt, reușind să dea jos nu mai puțin de 35 de kilograme.
Fost concurent în sezonul 17 al show-ului, alături de Jazzy Jo, și participant la „Asia Express” sezonul 4, Zarug a decis să-și schimbe stilul de viață după ce analizele medicale din octombrie 2023 i-au indicat probleme serioase de sănătate. De la o greutate de 126 de kilograme, el a ajuns la 91 de kilograme și are un plan: să scape de încă 15 kg pentru a atinge o greutate ideală.
Decizia de a slăbi a venit ca un răspuns la starea sa de sănătate precară. „Mi-am făcut niște analize și alea au fost catastrofale. A fost momentul acela trigger când ori faci ce trebuie, ori îți cumperi sicriu,” a povestit Zarug într-o emisiune tv.
El a adoptat o dietă strictă, bazată pe porții mici, „ca de copilași”, și alimente sănătoase: supe, salate, legume, brânză și carne tăiată mărunt.
A renunțat complet la mâncatul după ora 18:00, o schimbare majoră față de obiceiul său anterior de a mânca la orice oră.
Recunoaște că sunt zile în care a făcut foamea și subliniază că acum mănâncă „conștient și cu măsură”. Mișcarea fizică a jucat, de asemenea, un rol important el merge pe jos zeci de mii de pași zilnic, un obicei care l-a ajutat să treacă peste momentele dificile, inclusiv depresia.
Deși a adoptat un regim alimentar sănătos, Zarug nu și-a pierdut pofta pentru mâncărurile care îi plac. Dependent declarat de mâncare, a povestit că are momente în care visează la dulciuri, în special la jeleuri. Atât a fost pofta de mare încât „am luat metroul o stație în plus să-mi caut jeleurile preferate într-un magazin”.
Totuși, Zarug este hotărât să nu revină la vechile obiceiuri. Acum, se simte „mai viu și mai tonic”, deși drumul nu a fost lipsit de suișuri și coborâșuri. Povestea lui i-a inspirat pe mulți români, demonstrând că o schimbare radicală este posibilă cu disciplină și determinare, chiar și pentru cineva care iubește mâncarea și visează la jeleuri în timp ce își numără caloriile.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook