Jurnalista noastră ciocolatie și viața ei ca un roman

Laura Nureldin a povestit pentru evz.ro fragmente din viața sa, care ar putea să se transforme, într-o zi, într-un roman. Este fabulos cum și-a descoperit originile.

„Eram convinși că tata s-a prăpădit. Și nu că eram convinși. Primisem o informare oficială în sensul ăsta, de la Ambasada Sudanului.

(…) Tata este inginer textilist. Asta a absolvit, la Iași, acolo unde și fratele meu, unul dintre frații mei, pentru că am doi frați și trei surori… Am un frate, de mamă, care stă în Statele Uite, acolo unde este și mama mea. Și un frate de tată, care locuiește în România, la Iași. El a fost cel care m-a găsit. A venit la un master și a făcut altă facultate decât tatăl meu.

Asta mi s-a părut fabulos: că ei au știut întotdeauna de existența mea. Adică nu am fost așa, un secret din tinerețe. Nu! Cel  care m-a găsit a fost unul dintre frații mei. Mi-a scris un mesaj pe Twitter, acolo m-a găsit el. Mă găsise și pe Facebook, dar se dusese mesajul lui în cele filtrate.

Mi-a zis „Citește-ți mesajele de pe Facebook”. M-am uitat eu, așa, la nume, suna asemănător. Mereu îi zic ”bine că nu te-am blocat, cu înjurături și cu tot tacâmul”. Și în mesaje mi-a spus că e fratele meu… „Haide, mă, hai, lasă”… „Ba da, păi, uită-te la nume”. „Așa, și? Nu e vreun nume unic…” Și am început să-i pun întrebări.

Și, la un moment dat, mi-a trimis o fotografie a uneia dintre surorile mele din Sudan. Și mă uitam la poză, era micuță, cum se vede în Messengerul de pe Facebook, și zic ”Băi, ăsta a înnebunit? De ce-mi trimite poză cu mine?” Și după aia m-am uitat mai bine și zic „Waaaw, stai un pic, că nu sunt eu!””, a povestit jurnalista.

Despre tata

„M-am întâlnit cu tata. A venit și mama în țară, atunci. A venit și el. Și ne-am întâlnit toți trei. Și a fost un sentiment foarte…, chiar nici nu știu cum să-i zic, să-i văd pe amândoi, să fim amântrei în același loc. Mai ales că știam că omul ăla nu mai e. Dar, e.

El a ajuns, lucrând la un proiect, în Sudanul de Sud. Între timp, acolo a izbucnit războiul și, restul e istorie. Și nu, n-a mai putut să se întoarcă de acolo. Și autoritățile de la vremea respectivă, pentru că și la noi era regimul comunist, autoritățile de acolo, de la vremea respectivă, au zic că e mai simplu, decât să își aprindă paie în cap, spunând „Da, e acolo, dar nu se poate, că… A murit. A murit, gata, potoliți-vă”. ”

Despre mama

Mama Laurei a plecat din țară în 1987. Pe ea au crescut-o bunica, mătușa și unchiul.

„Mama este profesoară de engleză și le predă engleză americanilor „noi”. Copiilor care vin în Statele Unite din diverse țări. A avut elevi din țări arabe, din țări asiatice, din țări africane, din Est. Acum este pensionară. Vine în fiecare an în România.

Fratele care este cu mama are mult mai mult talent la afaceri decât am eu și cu asta se ocupă.”

Despre frați

„Cu fratele meu, cu Adrian, cu fratele care locuiește în America, păstrez o relație, deși n-am stat împreună atât de mult, încât să fi avut genul de relație între frați, pe care o ai în mod obișnuit. Dar vorbim despre lucruri, ne sfătuim unul cu celălalt.

Cu Mubarak, cu fratele care este aici, construiesc o relație. Am început s-o construiesc atunci când el a venit în țară și tot lucrăm la ea.”

Despre surori

„De pe tată, am trei surori. Frumoase toate. Și frații mei sunt frumoși, să știi. Amândoi. În Sudan n-am fost. Îmi doresc să ajung. Am văzut foarte multe imagini și capitala, cel puțin, se bate cu orice capitală vestică, oricând. Arată senzațional.

Surorile mele sunt acolo, studiază. Trebuie să se mărite, dacă vor să se mărite. Nu le obligă nimeni, nu le duce nimeni legate fedeleș”.

Interviul în totalitate îl puteți urmări aici.