A murit prima corespondentă CNN în România, la doar 46 de ani. Scăpase ca prin minune de atentatul terorist din Franța
Nicoleta Drăgușin, jurnalistă cu experiență și una dintre vedetele postului Kanal D, a murit la 46 de ani. De-a lungul carierei sale de 25 de ani ca și corespondent internațional, s-a aflat în mijlocul unora dintre cele mai grele conflicte din lume.
Absolventă a Facultății de Științe Politice, specializarea Relații Internaționale, Nicoleta Drăgușin și-a perfecționat cunoștințele în presă în cadrul celui mai prestigios program de pregătire pentru televiziunile de știri- CNN International Professional Program (2004), după care a urmat US State Department International Visitors Program (în 2005).
În mod bizar, prima zi de televiziune a regretatei jurnaliste a fost cea în care au avut loc atentatele de la 11 septembrie 2001. Încă din anul 2004, Nicoleta a deținut poziția de World View Contributor pentru CNN, unde a urmat mai multe stagii de pregătire în Cartierul General al postului american din Atlanta, SUA.
Nicoleta Drăgușin a fost și corespondentul în România al prestigiosului canal de televiziune France 24 International, începând din anul 2011.

Printre evenimentele acoperite de către jurnalistă se numără: războiul din Irak, dezastrul umanitar din Sudan 2003, Revoluția Portocalie din Ucraina din 2005. De asemenea, în 2006, Nicoleta Drăgușin a fost singurul jurnalist de televiziune din România prezent în Beirut, în timpul cumplitului război din Liban.
Acolo l-a cunoscut și pe Christian Sabbagh, care este distrus la aflarea veștii și a transmis și un mesaj: „Beirut, 2006. În război am cunoscut un om bun. Astăzi, colega mea a plecat mult prea devreme. Nu-mi găsesc cuvintele, nu-mi revin din această pierdere. Drum lin la îngeri”.
În vara anului 2016, aflată în Franța, Nicoleta Drăgușin a scăpat la limită din calea tragediei care a zguduit orașul Nisa. Atacul terorist petrecut pe 14 iulie, chiar de Ziua Națională a Franței, s-a soldat cu 86 de morți, printre care și patru copii, după ce un bărbat de origine tunisiană a intrat cu un camion în mulțimea adunată pe celebra promenadă „Promenade des Anglais”, unde avea loc un spectacol de artificii.
„Încă sunt profund marcată de ce s-a întâmplat aseară. Mă aflu pe Coasta de Azur și aveam în plan să participăm la acest eveniment, unul dintre cele mai importante organizate de Ziua Republicii. Scenele au fost cumplite: numeroase victime întinse pe asfalt, iar camionul a străbătut aproximativ doi kilometri prin mulțime. Zona este acum sub stricta supraveghere a anchetatorilor și criminaliștilor”, declara atunci Nicoleta Drăgușin, în intervenția sa live din Franța.
Printre cele mai recente momente istorice analizate și transmise de Nicoleta Drăgușin pentru Știrile Kanal D se numără și dispariția Papei Francisc, pe 21 aprilie 2025. De asemenea, funeraliile solemne de la Vatican, desfășurarea Conclavului și alegerea noului Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea, la 8 mai 2025, au fost explicate pe larg publicului de către Nicoleta Drăgușin.
Pe plan personal, Nicoleta Drăgușin era căsătorită cu jurnalistul Ionuț Mihalcea, tot angajat al Kanal D.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook