Simona Ionescu / Redactor Șef

Update. A murit Silviu Prigoană! Prima reacție a Adrianei Bahmuțeanu

Update. A murit Silviu Prigoană! Prima reacție a Adrianei Bahmuțeanu
Silviu Prigoană a murit astăzi, pe 12 noiembrie, conform unor surse de presă. Omul de afaceri avea 60 de ani. Cauza morții este incredibilă.

Update 2: Monica Pop și Robert Turcescu s-au arătat și ei șocați de vestea că Silviu Prigoană nu mai este. 

„E ceva de imaginat. Omul acesta era un personaj, un om cu niște idei senzaționale de-a lungul vieții. De la crearea primei televiziuni de știri, la implicarea în afaceri. Am auzit că s-a înecat cu mâncare și nu a reușit manevra pe care a încercat cineva să o facă și s-a așteptat intervenția ambulanței. Chiar nu s-a găsit nimeni să găsească o metodă eficientă? 

Toată lumea trebuie să știe acest lucru. Mi se pare incredibil ca un om care a traversat asemenea perioade, să scape de boli incurabile, să i se întâmple un asemenea accident stupid? E îngrozitor. Nu-mi vine să cred. Sunt într-o stare teribilă, mi-a dat un prieten telefon și mi-a spus”, a declarat Robert Turcescu.

Martor la accident: „La un moment dat i s-a făcut rău. A venit și ambulanța. A început să tușească foarte rău, apoi a picat. Mai mult nu mai știu. Salvarea a venit foarte repede, au încercat cei de la salvare, dar nu s-a mai putut”.

Monica Pop este devastată de vestea că Prigoană a murit

„Îl cunosc pe domnul Prigoană de mulți ani, era pacientul și prietenul meu. Era un om care trebuia să trăiască mulți ani, avea copii și mici și mari. Cu ocazia asta rog televiziunile să facă emisiuni de prim-ajutor. Era important să intervină cineva instant”, a spus și Monica Pop la RomâniaTV.

Update 1: Adriana Bahmuțeanu, fosta soție și mama doi dintre copiii lui Silviu Prigoană, a fost și ea șocată de vestea tristă.

„Am aflat că a murit tatăl copiilor mei”, a spus Bahmuțeanu, îndurerată, la România TV. Aceasta a clarificat că nu știe detalii, căci nu mai vorbise de ani de zile cu Prigoană, fiindcă acesta refuza contactul.

Știrea inițială

Fostul om de afaceri, fondatorul Realitatea TV și deputat PDL în 2008-2012, Silviu Prigoană, a murit marți, într-un accident în timp ce se afla la masă la un restaurant din Brașov, conform Realitatea PLUS și România TV.

Prigoană se afla la masă, în afara Bucureștiului, când a avut o criză de tuse în timp ce mânca și s-a înecat. Persoana care se afla cu el a sunat la 112, medicii au venit să-l resusciteze însă nu au putut să-i salveze viața.

O altă ipoteză este că, în timp ce mânca într-un restaurant din localitatea Șimon, Prigoană ar fi avut un acces de tuse, care i-ar fi provocat un infarct. A fost transportat la un spital din Brașov, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el, astfel că s-a pronunțat decesul. 

Anca Alexandrescu a confirmat știrea 

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, a reacționat imediat după aflarea veștii. 

„Plâng pentru că aseară (n.r. luni) mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima…înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat.

Silviu Prigoană ar fi murit înecat cu mâncare și nu a mai putut fi resuscitat

Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ…cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo…nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea TV și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel. A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente. Din păcate, acum nu o să mai poată”. 

Se pensionase în 2019

Silviu Prigoană, născut pe  22 decembrie 1963, la Gherla, o figură importantă în România, cunoscut ca fondator al postului Realitatea Plus, a ales să se pensioneze în 2019, la vârsta de 56 de ani, cu aproximativ nouă ani înainte de vârsta standard de pensionare, stabilită la 65 de ani. Cu toate acestea, și-a continuat activitatea în domeniul afacerilor după retragerea oficială.

Acesta a fost căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu, cu care are doi fii, Honorius și Silvius. Din 2016, era căsătorit cu Mihaela Prigoană.

Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu a vorbit în repetate rânduri despre recalcularea pensiilor, menționând că, deși beneficia de o pensie considerabilă, era nemulțumit. El a depus o cerere prin care a solicitat o recalculare, argumentând că a continuat să lucreze încă doi ani după pensionare. În urma solicitării, în luna martie, pensia sa a fost majorată cu 1.000 de lei.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre