Dumnezeu să-l odihnească! Mihai mi-a fost unul dintre primii colegi când am venit la ziarul Tineretul liber, mort și acesta între timp, ca multe alte publicații. Eram în același birou mare, de lângă bufet, împreună cu Gabi Inoan, Sorin Ovidiu Bălan, Bogdan Comaroni, Ciprian Chirvasiu, Dan Cipariu, Dănuț Ungureanu. Am păstrat legătura mult timp cu Mihai, chiar și când era la Casa de Cultură a Studenților, am făcut acolo niște spectacole super… Pe scenă cu grupul Vouă, cu Cristi Pațurcă și Rona Hartner, cu Paul Surugiu care atunci nu era Fuego, cu Maria Gheorghiu…
Am scris câteva articole despre cazul morții Mihaelei Runceanu, despre dosarul Miliției și criminalul prins și condamnat. Nu mai eram colegi la ziar, dar am colaborat cu Mihai și atunci, pentru că a fost pasionat de această mare artistă, i-a cunoscut părinții, familia, i-a organizat un festival in memoriam. El este jurnalistul care le-a promovat intens, la începuturile lor de artiste, în anii 90, și pe Daniela Gyorfi, Mădălina Manole, Silvia Dumitrescu, Carmen Trandafir și multe alte tinere talente care azi sunt vedete…
Ne-am revăzut în 2011, la un șpriț de vară „La copac”
Ne-am revăzut, ca într-o ședință de redacție, după vreo 18 ani. Desigur, separat ne mai văzuserăm unii dintre noi, cei rămași în presă: ba la o conferință, ba colegi în aceeași redacție, ba „pe teren”, la documentare…Acum , însă, părea altceva! Ne era dor unii de alții și de tinerețea noastră, când simțeam că facem o presă liberă fiindcă nimeni nu ne cerea sau impunea subiecte. Până la un moment dat…
20-24 de oameni, toți foști ziariști la Tineretul liber, am stat la taclale câteva ore, răscolind amintiri și aflând noutăți despre viața fiecaruia. Mihai era fascinat de festivalul pe care-l crease în memoia Mihaelei Runceanu, unde aduna artiști cunoscuți, dar promova și tinere talente. În ciuda timpului trecut, aveam aceeași pasiune pentru presă ca în anii 90.
E o veste nemăsurat de tristă pierderea lui Mihai Bogatu!
„Veșnic recunoscător pentru spectacole”
Un apropiat de-al lui Mihai Bogatu, un om care a împărtășit aceeași pasiune pentru muzică și spectacol ca el, a fost cel a arătat publicului cititor de la el de pe Facebook cine a fost Ziaristul Vedetelor în anii 90 și Ziaristul Studenților, din anii 2000…
Cristian Mihai Ștefan: „Ieri, 14 mai 2023, ne-a părăsit pentru totdeauna ziaristul muzical Mihai Bogatu.
A fost un om excepțional și un prieten deosebit.
Îi voi rămâne veșnic recunoscător pentru spectacolele pe care le-a realizat la Casa de cultură a studenților din București, în perioada 2009 – 2019, în memoria marii noastre interprete de muzică ușoară Mihaela Runceanu, unde a adus artiști de mare valoare precum Stela Enache Steriana Bogardo, Corina Chiriac, Eva Kiss, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Carmen Trandafir, Viorela Filip, Mirela Fugaru, Carmen Anton-Juvină, Ozana Barabancea, Oana Sirbu, Marilena Chelaru, Madeleine Pascu, Adrian Enache, Daniel Iordăchioaie, Gabriel Cotabiță, Aurel Moga, Marian Stere, George Nicolescu, maestrul Ionel Tudor, maestrul Ionel Bratu-Voicescu, Xenti și Andreea Runceanu, dar și tineri talentați precum Nicoleta Opaiț, Denisa Trofin, Diana Doroftei (din școala lui Bebe Astur) și mulți alții.
De asemenea, a organizat mai multe deplasări de la București la Buzău, la mormântul Mihaelei, după care întotdeauna mergeam în vizită la părinții ei și la casa în care s-a născut marea interpretă, de la Simileasca.
Pe mine personal m-a ajutat să iau legătura cu doamna Stela Enache, reușind, numai el știe cum, să obțină numărul dânsei de la realizatorul radio Titus Andrei.
Adio, prieten drag, și drum bun spre stele…
Azi, 15 aprilie 2023, sicriul cu corpul neînsuflețit va fi depus la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Drumul Taberei (Str. Târgu Neamț), iar miercuri va fi înmormântat în localitatea Radovanu din județul Călărași.
Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi primească sufletul în Rai! Sincere condoleanțe familiei!”
Omagiu la plecarea unui Om ca Mihai Bogatu
„Asociația Culturală Club M transmite condoleanțe familiei îndurerate de trecerea în neființă a domnului Mihai Bogatu, al cărui nume și personalitate se identifică aproape cu efervescenta activitate a Casei de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” din București.
Păstrăm o frumoasă și valoroasă amintire de la evenimentul organizat în parteneriat cu ocazia celei de-a X-a ediții a Festivalului – concurs internațional de interpetare „Matei Bucur Mihăescu”.
Odată cu plecarea unui Om ca Mihai Bogatu, suntem cu toții mai… săraci…
Dumnezeu să îl odihnească!”
De asemenea, foștii colegi de presă ai lui Mihai și-au exprimat condoleanțele și regretele pentru plecarea lui atât de devreme.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook